Tehnicianul român a cucerit titlul în Ucraina după o pauză de doi ani.
În doar 10 zile, Mircea Lucescu a cucerit Ucraina. Pe 7 mai a cîştigat Cupa, după 2-0 în finala cu Dinamo Kiev, iar ieri a triumfat şi în campionat. Parafa a pus-o derbyul local cu Metalurg, pe care Şahtior a învins-o cu 4-1. Meciul rivalei din Kiev, oricum egală “afară” cu Metalist Harkov (2-2), nu mai avea importanţă.
Repriză perfectă
Situaţia de la Doneţk era lămurită încă de la pauză. Pe un stadion plin, pregătit de sărbătoare, cu patronul Rinat Ahmetov alături de ex-premierul ucrainean Viktor Ianukovici în tribună, Şahtior a făcut legea. În faţa unui rival lipsit de motivaţie, partea leului şi-au tăiat-o brazilienii.
După un gol anulat just lui Fernandinho pentru ofsaid (9), scorul s-a deschis în minutul 12. A fost o pasă lungă din stînga, Gladki a pasat înapoi, iar Jadson l-a evitat pe Cecer şi a trimis în plasă din 7 metri. Raţ a încercat fără şansă cîteva şuturi, apoi l-a servit pe Fernandinho, a cărui pasă verticală l-a găsit pe Ilsinho, neiertător din 12 metri: 2-0 (33). A marcat repede (38) şi Fernandinho, din centrarea lui Srna. Între timp, cu Ghioane titular, Dinamo cedase la Harkov (Devici 35).
Miza pe spectacol
Elevii lui Lucescu au evoluat la reluare în special pentru spectatori. Relaxarea din start i-a costat. Koşirin a fost mai iute decît Kravcenko, cel ce-l lăsase la vestiare pe Raţ, şi a marcat. Insuficient. Gladki a ratat (65) penaltyul obţinut de Willian, dar Kravcenko s-a revanşat şi a făcut 4-1 cu un şut de la 22 de metri.
Emoţiile erau definitiv alungate , nu mai conta că Dinamo, cu un om în plus din minutul 48, egalase de două ori (El Kadduri 71, Oleinik 90, respectiv Devici 78). Titlul era al lui Şahtior, cu 3 puncte avans, fiesta putea începe.
6 trofee a cucerit Lucesc