O taranca din Maramures a increstinat zeci de prunci
Are peste saptezeci si cinci de ani si in Hotenii Maramuresului i se spune "nanasa satului". O cheama Ileana lui Gheorghica a lui Doca si e cunoscuta in toate asezarile de la poalele Gutinului, pentru ca ea este femeia care a botezat si cununat pe cei mai multi "coconi" din aceste locuri. "E mare bucurie in casele morosenilor cand se naste un cocon, rad si cheutorile de la usa si ceru-i mai bogat cu o stea. Cu steaua pe care Dumnezau o pune acolo ca sa-i vegheze pruncului drumul in viata", imi spune matusa Ileana cu voce molcoma, intr-o dimineata de mai, la umbra unor meri infloriti. Curtea in care stam se deschide intr-o ulita larga, ce coboara catre mijlocul satului. In departare, de pe munti se ridica o ceata albastruie.
Coconuta dintre pietre
Ileana lui Doca imi raspunde linistita la intrebari. E o femeie blanda, trupesa, asa cum sunt muierile din nordul Ardealului. Obrazul deschis, luminat, si ochii blanzi te imbie la vorba. Imi spune cum a ajuns de-a botezat atatia prunci si-mi mai spune ca e lucru de mare cinste sa crestinezi coconi, ca nu oricine poate face lucrul acesta, ca trebuie sa ai o viata tare curata ca sa poti duce un prunc in fata crucii si ca e o mare raspundere pe care o porti cat traiesti. Nu mai stie matusa Ileana cati fini are si nici nu-si aduce aminte care a fost primul botezat. Stie doar ca era si ea tare tanara atunci, la putina vreme dupa ce s-a maritat. "N-am avut saptispe ani cand m-am maritat. M-am distrat bine cand am fost tanara. Am fetit cu drag. Cand auzeam muzica, gandeai ca aveam urzaci in picioare si ca ma piscau furnicile. Asa eram. Intr-o zi m-am dus in Desesti cu un lecru (cojoc) la un croitor bun, sa-l stramtez. Si acolo, la croitor, l-am vazut pe el, pe feciorul care o fost apoi barbatul meu. Sedea langa un ladoi. Doamne, ce mi-o placut de
