Şeful statului sărbătoreşte astăzi un an de la invalidarea de către români a deciziei parlamentului de suspendare a preşedintelui României prin referendum. Atunci, preşedintele a fost menţinut în funcţie cu 74% din voturile celor care s-au prezentat la referendum. De bucurie, Băsescu, supranumit „Zeus“ de către admiratorii săi fervenţi, a lăsat porţile deschise la Palatul Cotroceni, reluând un obicei împământenit de fostul preşedinte, Ion Iliescu. Sursa: Mihai Spiridonică
"Ziua porţilor deschise" a debutat matinal cu un grup de aproximativ 30 de persoane fiind prezent încă de la ora 8.00 la reşedinţa oficială a preşedintelui României, până la această oră fiind înregistrate câteva mii de vizitatori.
Organizatorii au amenajat la intrarea în Palat un coridor de acces pentru evitarea aglomeraţiei, au instalat un filtru un filtru de control, iar un echipaj al Ambulanţei este prezent pentru eventuale cazuri medicale de urgenţă.
Traseul stabilit de organizatori cuprinde aleile din curtea interioară, holul principal, saloanele şi Sala Unirii (incinte unde se desfăşoară activiţăţi curente ale preşedintelui ca primiri de omologi străini, depuneri de jurăminte, acordări de distincţii sau consultări politice), biblioteca, sala de teatru, grădina, Muzeul Cotroceni. (Roxana Dumitru)
Preşedintele se întâlneşte cu vizitatorii Cotroceniului
Preşedintele Traian Băsescu, proaspăt întors din weekendul petrecut pe litoralul Mării Negre, se întreţine cu vizitatorii Palatului Cotroceni.
Ajuns în jurul orei 15.25, la Palatul Cotroceni, preşedintele Băsescu face oficiile de gazdă pentru persoanele care vizitează Palatul cu ocazia "Zilei porţilor deschise".
Acesta a declarat că programul de vizitare al Palatului Cotroceni ar putea fi extins până la ora 24.00, având în vedere interesul pentru "Ziua porţ