Multă lume a auzit povestea cu maimuţele care, dacă ar fi lăsate să bată la maşină, ar reuşi în cele din urmă să producă orice text, fie chiar şi operele complete ale lui Shakespeare. Robert Wilensky, citat de curînd într-o prestigioasă revistă culturală, susţine că în zilele noastre, mulţumită internetului, ştim că acest lucru nu este adevărat. Chiar aşa să fie? Multă lume a auzit povestea cu maimuţele care, dacă ar fi lăsate să bată la maşină, ar reuşi în cele din urmă să producă orice text, fie chiar şi operele complete ale lui Shakespeare. Robert Wilensky, citat de curînd într-o prestigioasă revistă culturală, susţine că în zilele noastre, mulţumită internetului, ştim că acest lucru nu este adevărat. Chiar aşa să fie? E nevoie de cîteva precizări.
În primul rînd trebuie să ştim că nu avem de a face cu o poveste, ci cu o teoremă formulată de matematicianul şi probabilistul francez Emile Borel (1871-1956), cunoscută şi ca “paradoxul maimuţei savante”. Dacă maimuţa ar lovi la întîmplare o claviatură pentru un timp infinit, este aproape sigur că va obţine un text anume, afirmă Borel. Să precizăm că “aproape sigur” este în acest context un termen matematic bine definit, iar maimuţa este doar metafora unui instrument care produce la infinit secvenţe de litere. Este de fapt o ilustrare a pericolului confuziei infinitului cu un număr foarte mare, dar finit şi invers.
Unele variante ale teoremei includ mai multe dactilografe simiene sau chiar un număr infinit al acestora, iar textul mult aşteptat oscilează între conţinutul unei biblioteci şi o singură frază. Dacă am efectua experimentul, el ar dura multă vreme, cam toată existenţa Universului. Probabilitatea producerii unui text anume, să spunem “Hamlet”, este minusculă. Dar nu zero. Cum spunea un alt probabilist, Gian Carlo Rota, nu este cea mai bună metodă să scrii o piesă de teatru. @
