Acum ceva vreme, Gigi Becali spunea la o emisiune Naşul: "Dansez pentru tine e singura emisiune la care au voie copiii mei pînă la ora 11-12 noaptea. Sînt lucruri impresionante. Mă refer la acei tineri care plîng, acei tineri cu afectivitate pentru ceilalţi. Cînd acei tineri vor conduce România, atunci va fi salvată România!"
Duminică, Realitatea TV i-a invitat pe Anca Parghel, pe Iulian Comanescu şi pe sociologul Marius Pieleanu, la o discuţie despre emisiunea Dansez pentru tine. Citez din intervenţiile invitaţilor:
Iulian Comanescu: "În formatul acesta, la început se dansa mai mult; acum am văzut că s-a plîns mai mult. Pe de altă parte, nici nu trebuie să aruncăm, ca analişti, o anatemă asupra lor, pentru că în definitiv se smiorcăie, încearcă să ne facă şi pe noi să ne smiorcăim şi toată treaba asta ajunge la un rezultat destul de frumuşel în termenii unei emisiuni comerciale - 9-9.5 puncte de rating. Din unghiul profesioniştilor de televiziune, este un format destul de elaborat şi care-şi atinge obiectivele. E ceva greu de făcut." Anca Parghel: "Acesta este cel mai cinic mod de a face emisiuni. Cînd mă uit la emisiunea Dansez pentru tine, zic: uite, domnule, ce fain dansează băieţii ăia! Chiar e muncă acolo! Şi, cînd să mă simt şi eu bine, apare cineva care plînge - şi am schimbat imediat. Cînd văd plîns, pe orice canal, schimb. De ce trebuie să plîngem? Cînd se uită la televizor, omul se simte mult mai bine dacă rîde, decît dacă plînge."
Marius Pieleanu: "Oamenii nu trebuie să ajungă în situaţia să apeleze la media pentru a primi un ajutor. Românii vor plînge mai puţin atunci cînd vor avea un nivel de civilizaţie materială superior celui de acum. Problema e că românul nu mai ştie să rîdă. Dacă ieşim pe orice bulevard din Bucureşti, să vedem cîţi oameni zîmbitori sînt pe stradă... Foarte puţini."
Am mai scris, în cadrul acestei rubri