Ieri, Muzeul Satului a sărbătorit 70 de ani de la inaugurare. Muzica populară, casele rurale şi exponatele meşterilor populari au bucurat sute de vizitatori ai Muzeului încă de dimineaţă. Ieri, Muzeul Satului a sărbătorit 70 de ani de la inaugurare. Muzica populară, casele rurale şi exponatele meşterilor populari au bucurat sute de vizitatori ai Muzeului încă de dimineaţă.
Aşezat pe malul lacului Herăstrău, despre Muzeul Satului din Capitală, cu casele sale răsfirate, unele mici, altele mai mari, adevărate monumente ale culturii populare româneşti, se poate spune că îşi ridică existenţa într-o zonă de “luminiş”, un loc încercuit de copaci şi de flori, unde cerul transpiră de atîta lumină, iar lemnul şi lutul în care ţăranii şi-au săpat propria existenţă se ridică voioase în orizont. Verdele pur, de primărară, veselia de pe chipul celor care erau gata oricînd să-ţi spună povestea casei pe care o supravegheau sau exuberanţa muzicii populare îţi confereau o linişte sufletească pe care, poate, numai cultura populară este în stare să o aducă. Rezultatul a fost o transpunere cu toată fiinţa într-un spaţiu atemporal. Casele se ridicau semeţe printre copaci, cu acoperişurile lor abrupte, iar aleile ondulate purtau paşii a sute de oameni, părinţi veniţi cu copiii, bunici cu nepoţi, iar zeci de aparate de fotografiat scrutau eternitatea, despre care Lucian Blaga şi alţii vorbeau cu atîta admiraţie.
TRADIŢII. Pridvoarele caselor, cu largile lor deschideri, te invitau către acel spaţiu interior, mic, dar cu elemente dintre cele mai utile, cu simţul proporţiei, te făceau să pătrunzi cu smerenie în interior. Paturile, rogojinile, mesele şi vasele de lut, aşezate pe pereţii din paiantă sau lemn, spuneau parcă istorii despre oamenii care mergeau la cosit, la horă, oameni care trăiau cu obiceiurile lor, bine articulate, cu