Dupa ce zeci de ani institutia sondajului de piata, in particular a celui din domeniul politic, a oferit baza cvasi-infailibila pentru formularea strategiilor de campanie nu e deloc usor sa pui in discutie peste noapte viabilitatea si utilitatea unui astfel de instrument. Ceva se intimpla in materie de sondaje de opinie in ultima vreme. Si nu doar la noi. Prognozele electorale ale institutelor de cercetare sociologica sint tot mai departe de rezultatele reale consemnate dupa alegeri. Cu nu mai mult de doua saptamina in urma scorurile electorale de la alegerile generale din Serbia au infirmat toate estimarile preliminare. De unde se prevedea o victorie strinsa a ultranationalistilor condusi de Tomislav Nikolici in realitate partidul presedintelui pro-european Boris Tadici a cistigat cu un scor de 39 procente, cu zece mai mult decit cel inregistrat de adversarii lor. E departe de a fi vorba de un caz izolat. Diferente mari intre rezultatele finale si prognozele date de sondajele de opinie am avut si in Franta, la ultimele alegeri locale dar si peste ocean, in Statele Unite, in seria de alegeri preliminare pentru desemnarea candidatilor democrat si republican la alegerile prezidentiale din noiembrie. Si sa nu uitam de europarlamentarele din Romania de la sfirsitul anului trecut cind la prognozele de la exit poll, care in principiu ar trebui sa difere doar la nivel de citeva zecimale fata de rezultatul final, am avut in abateri de aproape 4 procente, adica mult peste nivelul de eroare standard admis la cercetari sociologice obisnuite efectuate pe un numar mult mai mic de subiecti. Evident de fiecare data s-au oferit diverse explicatii. In ultimul caz se pare ca impactul cel mai important l-a avut participarea asimetrica la vot, sensibil mai mare in rural decit in urban, care nu a fost anticipata. Dar tocmai asta e problema. De ce nu a putut fi anticipata? De altfel cu ac