Dupa opt luni consecutive de crestere semnificativa a preturilor bunurilor si tarifelor serviciilor de consum al populatiei, temperarea din aprilie a avansului acestora, pana la nivelul de 0,52%, a stopat traiectoria ascendenta a ratei anuale a inflatiei.
Statistica oficiala a afisat pentru aprilie o rata anuala a inflatiei de 8,62%, asezata, practic, pe aceeasi treapta cu cea din martie, dupa ce rata lunara a inflatiei a inregistrat, incepand cu luna august 2007 pana in martie a.c., valori mai mari, cuprinse intre 0,64% si 1,08%.
Incepand cu luna mai, rata anuala a inflatiei se inscrie pe o traiectorie descendenta, chiar daca va mai ramane pentru doua luni – iunie si iulie – prizoniera "efectului de baza nefavorabil". Aceasta traiectorie descendenta nu-si va schimba sensul, ci va avea o usoara aplatizare. si, incepand cu luna august, panta se va accentua luna de luna, iar la sfarsitul anului rata anuala a inflatiei se va situa sub nivelul de 6%.
Pentru o intelegere corecta, cateva precizari se impun: rata anuala a inflatiei este, conform metodologiei europene, rezultatul inmultirii ultimilor 12 indici de preturi de consum lunari cu baza in lant raportati la 100, din produsul astfel obtinut si exprimat in procente scazand-se 100. Asa s-a calculat si rata anuala a inflatiei aprilie 2008-aprilie 2007 de 8,62%. Subliniem ca acest nivel de 8,62% al ratei anuale a inflatiei este rezultatul influentei conjugate a mai multor factori.
Efectul de baza nefavorabil, datorat nivelului foarte mic al ratei lunare a inflatiei inregistrat in primele trei luni (cresterea cumulata fiind de 0,31%) ale anului 2007, a avut in continuare o influenta semnificativa asupra amplitudinii ratei anuale a inflatiei. Calculele o demonstreaza. si anume, daca in primele patru luni ale anului 2007 cresterea cumulata a preturilor si tarifelor a fost de numai 0,83