MIRCEA MIHĂIEŞ: "De bine, de rău, prin şantaj şi zdrăngănit de săbii, prin calcul şi masări de trupe, pesedeii au reuşit să propună la Primăria Bucureştiului un candidat oarecum onorabil."

Spun „oarecum“ pentru că în cazul politicienilor eşti obligat să iei în calcul nu numai datele individului, ci şi contextul. Or, a fi membru PSD înseamnă, cel puţin pentru mine, a aparţine unei categorii prin excelenţă dubioase. A accepta de bunăvoie şi nesilit de nimeni tutela unui individ de teapa lui Iliescu, a te revendica matrapazlâcurilor echipei Năstase, a-ţi asuma lătrăturile penibile ale lui Geoană dovedeşte orice, dar nu onorabilitate.

Cu toate acestea, Cristian Diaconescu face figură de om normal într-un partid mutilat de excrescenţele monstruoase ale bolşevismului. El e, poate, singurul pesedist capabil de dialog raţional, de-o relativă onestitate şi, din când în când, de eleganţă în raport cu adversarii. Cu alte cuvinte, e un pesedist greşit. Susţinut de echipa populistă a partidului, servit de sociologii, politologii, demagogii şi finanţatorii partidului, ar fi putut să se impună în bătălia pentru fotoliul ocupat cândva de Traian Băsescu. Ei bine, întâmplarea s-a dovedit cu ghinion. În loc să fie ajutat, Diaconescu e torpilat cu un cinism demn de vremurile când mentorii lui Ion Iliescu diriguiau ţara prin tribunale politice şi editoriale în ziarul „Scânteia“.

Ce va urma e previzibil: ruptura partidului. Fie că intră în turul al doilea Sorin Oprescu, fie Diaconescu, fie nici unu, fie amândoi, soarta PSD-ului e pecetluită. Cuţitele stau deja pe masă şi nu se mai pune decât problema învingătorului. Va triumfa slăbănoaga echipă a lui Geoană sau va reveni în forţă haita hămesită a lui Iliescu? În oricare dintre situaţii, figura de copil îmbufnat a lui Diaconescu va trebui să figureze pe drapelul viitorului partid. În vremuri normale, C