Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sejur de zece zile şi imagini cutremurătoare

Publicat in Jurnalul, joi 22 mai 2008 ·

Avem pretenţii de la clasa politică să vorbească o limbă română academică. Foarte bine, cine iese în faţă cu pretenţia de a conduce ţara trebuie să dovedească în primul rînd că are capacitatea de a comunica în mod corect şi limpede ideile sale. Ce ne facem însă cu unii dintre colegii noştri de breaslă, băieţii cu aere de mari jurnalişti, care dau uneori limbă prin bălării ignoranţei.

Avem pretenţii de la clasa politică să vorbească o limbă română academică. Foarte bine, cine iese în faţă cu pretenţia de a conduce ţara trebuie să dovedească în primul rîndcă are capacitatea de a comunica în mod corect şi limpede ideile sale. Ce ne facem însă cu unii dintre colegii noştri de breaslă, băieţii cu aere de mari jurnalişti, care dau uneori limbă prin bălării ignoranţei. Citesc mai peste tot (ba mai şi aud pe la televiziuni şi ra­dio­uri) că ixulescu “a petrecut un sejur de zece zile” în America sau că nu ştiu ce fir­mă de turism oferă “sejururi de cinci zile” la preţ re­dus şi cu drumul inclus… Fraţilor, în limba română, cuvîntul sejur a fost preluat prin contopirea expresiei franţuzeşti “sept jours”, care înseamnă o vacanţă de şapte zile, adică fix o săptămînă. Băgaţi bine în cap: sejurul nu poate avea decît şapte zile, nici mai multe, nici mai puţine!

De la nenorocirea care s-a abătut asupra Chinei, un post de televiziune care se crede cel mai deştept din ţară mă oripilează, anunţînd difuzarea unor “imagini cutremurătoare”, asociere de cuvinte care creează impresia de miştocăreală ieftină sau ironie jegoasă. Ziceţi-le, nene, ima­gini şocante, imagini teribile, imagini înfricoşătoare sau oricum altfel, dar nu cutremurătoare. În privinţa cataclismului care a lovit această ţară, mai vreau să spun că acest nefericit eveniment ar trebui să pună în alarmă de gradul zero autorităţile şi oficialităţile din România, pentru că în multe dintre oraşele noastre, şi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 41 minute
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Prahova: Poliţist local dintr-o comună, acuzat de distrugere, după ce a rupt afişe ale PSD lipite pe gardurile unor localnici. El a fost reţinut

News.ro acum 51 minute
Un poliţist local din comuna prahoveană Bălţeşti a fost reţinut, joi, pentru distrugere, după ce ar fi rupt mai multe afişe electorale ale candidaţilor PSD, amplasate pe gardurile unor localnici.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum o ora
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 4 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Țara în care numărul celor care consumă zilnic canabis l-a depășit, pentru prima dată, pe cel al persoanelor care beau alcool

Ziare.com acum o ora
Numărul americanilor care consumă canabis zilnic l-a depăşit, pentru prima oară, pe cel al americanilor care consumă alcool la fel de regulat, arată un studiu publicat de The Associated Press. În 2022, se stimează că 17,7 milioane de americani au de

Cum au ajuns o casă dintr-un sat din Botoșani să „găzduiască” 7.000 de ucraineni. Autoritățile au anunțat Parchetul și DNA

Adevarul acum 3 ore
O situație absolut incredibilă a fost înregistrată în comuna Vârful Câmpului din județul Botoșani. Nu mai puțin de 7.000 de ucraineni figurau cu domiciliul la o singură casă din comună. Aceștia au plătit  diverse sume bani unor localnici, pentru a f

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum 6 ore
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 3 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

23°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/19°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°