Actuala campanie electorală pentru Bucureşti este considerată drept cea mai sărăcăcioasă în idei şi necombativă din ultimii ani. Însă, bătăile între activiştii lipitori de afişe vin să demonstreze combativitatea campaniei. Este cea mai egală campanie în ceea ce priveşte forţele desfăşurate, micii pe grătare şi fluturaşii cu tancuri. Apare însă ca o campanie fără sens, cu bani investiţi pentru construirea imaginii pentru a prinde un tren al vizibilităţii politice în vederea alegerilor parlamentare. De ce o campanie fără sens? Deoarece deciziile sînt luate de masa de alegători care va conta la numărătoare. Schimbarea poziţiei de vot din momentul precampaniei electorale pînă în momentul votului este foarte mică în România, fapt ce scapă politicului românesc. Studiile de comportament la urne arată că rolul unei campanii electorale într-un mediu votant slab este acela de a (re)aduce la vot pe cei care sînt indecişi cu cine să voteze, dar hotărîţi să voteze, nu pe cei nehotărîţi dacă să voteze sau nu. În cazul Bucureştiului, cei care sînt nehotărîţi în privinţa cui să voteze şi care se decid datorită campaniei reprezintă un procent relativ mic şi neimportant în balansul procentual. Invazia de bannere, ziare aruncate pe jos, fluturaşi, corturi sau injurii politice îi va face pe aceia indecişi să meargă sau nu la vot să nu meargă. Invariabil, centrele de strategie ale partidelor nu reuşesc să conceapă strategii de campanie focusate pe grupuri ţintă şi nici nu fac o analiză coerentă a masei de votanţi indecişi. Micile excepţii sînt deseori detronate de dinozaurii campaniilor electorale care îşi impun metodele proprii, clasice. Recomand strategilor campaniei din acest an studierea literaturii comportamentului de vot cîte o jumătate de oră dimineaţa şi o jumătate de oră seara. Trecînd de la perspectiva celui care cere votul la perspectiva celui care oferă votul, fenomenu