Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eu, noi şi ăia. Responsabilizarea politicului şi inocenţa maselor

Publicat in Observator Cultural, joi 22 mai 2008 ·

Actuala campanie electorală pentru Bucureşti este considerată drept cea mai sărăcăcioasă în idei şi necombativă din ultimii ani. Însă, bătăile între activiştii lipitori de afişe vin să demonstreze combativitatea campaniei. Este cea mai egală campanie în ceea ce priveşte forţele desfăşurate, micii pe grătare şi fluturaşii cu tancuri. Apare însă ca o campanie fără sens, cu bani investiţi pentru construirea imaginii pentru a prinde un tren al vizibilităţii politice în vederea alegerilor parlamentare. De ce o campanie fără sens? Deoarece deciziile sînt luate de masa de alegători care va conta la numărătoare. Schimbarea poziţiei de vot din momentul precampaniei electorale pînă în momentul votului este foarte mică în România, fapt ce scapă politicului românesc. Studiile de comportament la urne arată că rolul unei campanii electorale într-un mediu votant slab este acela de a (re)aduce la vot pe cei care sînt indecişi cu cine să voteze, dar hotărîţi să voteze, nu pe cei nehotărîţi dacă să voteze sau nu. În cazul Bucureştiului, cei care sînt nehotărîţi în privinţa cui să voteze şi care se decid datorită campaniei reprezintă un procent relativ mic şi neimportant în balansul procentual. Invazia de bannere, ziare aruncate pe jos, fluturaşi, corturi sau injurii politice îi va face pe aceia indecişi să meargă sau nu la vot să nu meargă. Invariabil, centrele de strategie ale partidelor nu reuşesc să conceapă strategii de campanie focusate pe grupuri ţintă şi nici nu fac o analiză coerentă a masei de votanţi indecişi. Micile excepţii sînt deseori detronate de dinozaurii campaniilor electorale care îşi impun metodele proprii, clasice. Recomand strategilor campaniei din acest an studierea literaturii comportamentului de vot cîte o jumătate de oră dimineaţa şi o jumătate de oră seara. Trecînd de la perspectiva celui care cere votul la perspectiva celui care oferă votul, fenomenu

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 25 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum o ora
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Prevenirea abuzurilor șefilor SRI și limitarea mandatelor acestora, legi trecute de Camera Deputaților

Ziare.com acum o ora
Două proiecte de lege care vizează reforme ale serviciilor din România au fost adoptate de Camera Deputaților miercuri, 11 decembrie. Cele două legi, inițiate de Emanuel Ungureanu (USR) vizează limitarea mandatelor șefilor serviciilor (SRI, SIE, SPP

ÎCCJ respinge cererea lui George Simion împotriva hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum 34 minute
„Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, invocată din oficiu. Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Simion George Nicolae împotriva Hotărârii nr. 32 din data de 06 decembrie 2024 pronunţate de Curtea

Rusia le recomandă cetățenilor săi să evite călătoriile în Occident. „Sunt pline de riscuri”

Ziare.com acum o ora
Rusia a anunțat miercuri, 11 decembrie, că relaţiile cu Statele Unite sunt atât de conflictuale încât cetăţenii ruşi nu ar trebui să călătorească în SUA, Canada şi unele ţări UE, deoarece riscă să fie "vânaţi" de autorităţile americane, relatează Re

Wizz Air introduce două noi rute din România şi frecvenţe crescute pe alte cinci

Mediafax acum 57 minute
Noile destinaţii sunt Memmingen (Germania): patru zboruri pe săptămână - marţi, joi, sâmbătă şi duminică şi Bari (Italia): trei zboruri pe săptămână - luni, miercuri şi vineri. De asemenea, din vara anului viitor, compania reia rutele spre Madrid: d

O șoferiță beată și drogată a fost reţinută după ce a lovit cu maşina un autoturism condus de o poliţistă

Ziare.com acum o ora
O femeie de 30 de ani din Arad a fost reţinută după ce provocat un accident rutier, lovind cu maşina un autoturism condus de o poliţistă aflată în timpul liber. Poliţiştii au constatat că femeia de 30 de ani consumase alcool, având 1,40 mg/l alcool

Casa Verde Fotovoltaice 2024 / AFM a publicat lista instalatorilor validați; beneficiarii au la dispoziție 90 de zile pentru alegerea unui instalator

HotNews acum 2 ore
Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat pe site-ul instituţiei lista instalatorilor validaţi în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice – sesiunea 2024. Începând de miercuri, persoanele fizice care s-au înscris în program au la dispoziție

Calendar de advent cu figurine din ciocolată vândut în magazinele Lidl, retras de la vânzare din cauza gustului „nespecific”: „Nu reflectă calitatea și savoarea standard a produsului”

HotNews acum 3 ore
Toate loturile de calendare de advent cu figurine din ciocolată, vândut special pentru Crăciun de producătorul „Milano sp. z o.o S.K.A” au fost retrase de la vânzare din magazinele Lidl, a anunțat ANSVSA. Potrivit inspectorilor, ciocolata avea un gu

Consiliul Concurenţei analizează preluarea Telekom Romania Mobile Communications de către Vodafone România şi a unor active ale companiei de către Digi România

News.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că analizează tranzacţiile prin care Vodafone România intenţionează să preia Telekom Romania Mobile Communications, iar Digi România SA va prelua anumite active ale aceleiaşi companii. ”Consiliul Concurenţei analizează t

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
Iasi
acum

mie.

1°/3°
joi

-0°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/3°
joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°