Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alegeri legislative tensionate în Georgia

Publicat in Adevarul, joi 22 mai 2008 ·

Alegătorii din Georgia s-au prezentat, ieri, la urne, pentru a-şi desemna reprezentanţii în parlament, într-un scrutin considerat drept un nou test pentru democraţia de la Tbilisi.

Alegătorii din Georgia s-au prezentat, ieri, la urne, pentru a-şi desemna reprezentanţii în parlament, într-un scrutin considerat drept un nou test pentru democraţia de la Tbilisi.

Alegerile legislative anticipate s-au desfăşurat pe fondul tensiunilor politice încă prezente în fosta republică sovietică după reprimarea violentă a manifestaţiilor organizate de opoziţie în noiembrie anul trecut, precum şi după acuzaţiile de fraudă lansate la scrutinul prezidenţial din ianuarie.

Violenţe şi restricţii în Abhazia

De altfel, puterea de la Tbilisi este şi acum vizată de probleme similare. "Am votat pentru opoziţie, dar nu cred că se va schimba ceva, pentru că îmi vor arunca buletinul la gunoi", a declarat pentru AFP Vano Zurabişvili, un alegător în vârstă de 34 de ani. Ultimele sondaje dădeau învingătoare formaţiunea preşedintelui Mihail Saakaşvili, Mişcarea Naţională Unită.

Spre deosebire de calmul aparent din Tbilisi, scrutinul a fost marcat de o serie de incidente în Abhazia. Trupele paramilitare au blocat Podul Inguri, singurul punct de trecere legal între republica separatistă şi provincia georgiană Samegrelo, pentru a împiedica populaţia să participe la alegeri.

Zeci de localnici s-au adunat în faţa primăriei, protestând faţă de decizia autorităţilor, iar ulterior un schimb de focuri a fost auzit timp de 20 de minute pe malul drept al râului. Pe de altă parte, activiştii opoziţiei şi candidatul partidului de guvernământ au avut o altercaţie, soldată cu rănirea a doi activişti.

În acelaşi timp, principala coaliţie de opoziţie a declarat că unul dintre activiştii săi a fost împuşcat mortal cu o armă de vânătoare în timp ce se îndrepta către o se

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum o ora
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 55 minute
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum o ora
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum o ora
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 3 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum o ora
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

Joe Biden l-a depășit pe Trump în preferințele americanilor, arată un sondaj al conservatorilor de la Fox News FOTO

Ziare.com acum 35 minute
Un sondaj de opinie arată că Joe Biden a urcat pe primul loc în preferințele americanilor pentru alegerile prezidențiale SUA din octombrie. Cifrele au fost publicate tocmai de Fox News, canal de știri care este acuzat că face propagandă republicană

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

30°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°