Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un român din SUA şi-a răpit propriul copil

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 23 mai 2008 ·

Poliţia din statul american Sacramento a fost sesizată miercuri dimineaţa, în jurul orei 10, de dispariţia unui copil în vârstă de trei ani, de origine română. Plângerea a fost depusă de mama băiatului (28 de ani), care a mai declarat că a fost molestată sexual şi legată de soţul acesteia, David Olteanu (28 de ani). Imediat după anunţarea poliţiei a fost declarată starea de urgenţă specifică răpirilor de minori, cunoscută sub numele de "Amber Alert".

Întrucât suspectul, David Olteanu, avea permis de port arma şi o puşcă pe numele său, a fost declarat "periculos Şi înarmat", iar pozele sale şi ale micuţului Alexsandr Olteanu au fost postate în aeroporturi şi gări. La scurt timp de la dispariţie, FBI a găsit un bilet de avion pe numele său.

Coform declaraţiilor reprezentanţilor biroului şerifului din Sacramento, Olteanu a decolat de pe aeroportul San Francisco miercuri la ora 15.45, la bordul unei curse KLM, cu destinaţia Bucureşti.

Poliţia de frontieră de pe aeroportul Otopeni şi Interpolul au fost sesizate de acest caz, iar la scurt timp după ce David Olteanu a aterizat în România, însoţit de fiul său, a fost reţinut.

Cu toate acestea, el se află acum în libertate, întrucât autorităţile române nu au putut formula în acest sens un motiv legal. Băiatul nu prezenta urme de violenţă la momentul reţinerii tatălui său şi era îmbrăcat cu aceleaşi hăinuţe din momentul dispariţiei lui de la domiciliu din Sacramento, California, un tricou galben şi o pereche de pantalonaşi.

Sergentul Tim Curran care se ocupa de acest caz a declarat că se încearcă obţinerea unui mandat de arestare pe numele românului cu cetăţenie americană, David Olteanu.

Cu toate acestea, el a declarat că românul nu va putea fi acuzat de răpire, înrucât el deţine legal custodia minorului. Poliţia din Sacramento speră ca în

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN organizează o ceremonie militară și religioasă de Ziua Aviației Române

Mediafax acum 16 minute
Evenimentul va începe la ora 10:00, potrivit Gândul. Pe timpul ceremoniei vor evolua aeronave militare aparținând Forțelor Aeriene Române – F-16 Fighting Falcon, C-130 Hercules, C-27J Spartan, AN-30, IAK-52, IAR-330 și IAR-99, elicoptere tip EC-135

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum o ora
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Andy Byron a demisionat. CEO-ul Astronomer a devenit „vedetă” după ce a îmbrăţişat o angajată la un concert Coldplay

Adevarul acum 30 minute
CEO-ul companiei Astronomer, Andy Byron, a demisionat după ce a fost surprins îmbrățișându-se cu șefa de HR la un concert Coldplay, moment care a devenit viral pe reţelele de socializare.

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum o ora
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 12 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 12 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 2 ore
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 11 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 12 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/34°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°