Lungmetrajul prezintă nouă poveşti ale unor femei aflate la răscruce Regizorul Rodrigo Garcia a conceput un puzzle de momente semnificative din viaţa a nouă protagoniste. Niciunul din Lungmetrajul prezintă nouă poveşti ale unor femei aflate la răscruce
Regizorul Rodrigo Garcia a conceput un puzzle de momente semnificative din viaţa a nouă protagoniste. Niciunul din momente nu durează mai mult de 12 minute.
Sandra se află în închisoare şi încearcă din răsputeri să se împace cu fiul ei, care a renegat-o cu mult timp în urmă. Diana, o femeie însărcinată, este profund tulburată de întoarcerea în viaţa ei a unui fost iubit. Sonia suferă din cauză că partenerul ei a înşelat-o.
Samantha este la vârsta grea a adolescenţei şi certurile constante ale părinţilor ei nu o ajută deloc. Lorna îşi consolează fostul soţ, după ce nevasta lui s-a sinucis. Poveştile sunt legate între ele, unele din personaje migrând dintr-o poveste în alta şi dezvăluind un cadru mai mare în care trăiesc protagonistele.
Actori de top
Unul din atuurile filmului "antologie" al lui Rodrigo Garcia este distribuţia care le cuprinde pe Holly Hunter (Sonia), Robin Wright Penn (Diana), Sissy Spacek (Ruth), Glenn Close (Maggie) şi Amy Brenneman (Lorna).
Există şi bărbaţi în distribuţie, deşi sunt situaţi în planul secund al acţiunii. Printre ei se numără Aidan Quinn (Henry), William Fichtner (Andrew) şi Joe Mantegna (Richard).
Fiul lui Garcia Marquez
Regizorul Rodrigo Garcia are un tată mult mai celebru decât el: laureatul cu Nobel Gabriel Garcia Marquez, căruia i-a moştenit talentul de povestitor. Garcia preferă să spună poveşti scurte, pe care să le asambleze împreună, cum s-a întâmplat şi cu filmele anterioare "Things You Can Tell Just By Looking At Her"(2000) şi "Ten Tiny Love Stories" (2001).