A fost o legenda chiar din timpul vietii. Un marturisitor al lui Hristos luminat de har, care isi purta crucea cu smerenie si dragoste. Cand il intalneai, ti se plecau genunchii in mod reflex. Era ca si cum un sfant s-ar fi desprins din icoana si ar fi venit spre tine. Te coplesea prin prezenta, dar nu pentru ca era dominator, ci pentru bunatatea, pacea si modestia care transpareau pe chipul acestui calugar care a fost parintele arhimandrit Ioan Iovan de la Recea. Pe 17 mai, legenda s-a destrupat. Sufletul Parintelui Ioan s-a ridicat la ceruri.
Nascut in 1922, ca fiu al preotului Gavril si al presbiterei Maria Iovan, a studiat Dreptul timp de trei ani, a absolvit Facultatea de Teologie si a facut studii pentru doctorat cu Parintele Dumitru Staniloae, fara sa-si mai sustina insa teza. In 1947 a intrat la Manastirea Vladimiresti (Galati), unde, pe 27 noiembrie 1949, a fost tuns in monahism, cu numele de Ioan, o luna mai tarziu fiind hirotonit ieromonah. Parintele Ioan a slujit la Vladimiresti pana in anul 1955. Predicile si sfaturile sale duhovnicesti au facut din manastire loc de mare pelerinaj. In plina prigoana asupra Bisericii, veneau sa-l asculte, in aer liber, pe orice vreme, stand in genunchi, 20.000-30.000 de oameni. Autoritatile comuniste au trecut de la uimire la furie si apoi la panica. Sfintia Sa facea spovedanii colective si era pentru impartasirea cat mai deasa, zilnica, daca era posibil, chiar daca dreptcredinciosul nu apuca sa se curate prin canon si rugaciune. Din aceasta pricina, intr-o scrisoare deschisa semnata de cativa mari duhovnici, intre care Parintele Ilie Cleopa, Parintele Petroniu Tanase de la Sfantul Munte Athos, Parintele Arsenie Papacioc si Mitropolitul Antonie Plamadeala, in anul 1954, Parintele Ioan a fost acuzat de erezie. In 1955, Parintele Ioan a trimis un memoriu conducerii Statului si Sfantului Sinod, in care spunea: ..