Cea mai mare parte din părinţi îşi dau seama de responsabilitatea naşterii unui copil. Ce să spunem atunci de responsabilitatea animalelor? Realitatea ilustrată, 26 mai 1933
Cea mai mare parte din părinţi îşi dau seama de responsabilitatea naşterii unui copil. Ce să spunem atunci de responsabilitatea animalelor?
În lumea animalelor, numai mama are sarcina de a-şi hrăni puii, tatăl nepurtîndu-le nici un interes, sfîşiindu-i uneori, din inconştienţă. La anumite animale, dragostea maternă este extrem de desvoltată. Nici naturaliştii nu şi-au putut explica dece la alte animale lipseşte cu desăvîrşire.
Cu toate că puiul de om e considerat la naştere incapabil de a se apăra, totuşi este mai bine înzestrat ca puiul cangurului.Animalul acesta micuţ – după părerea naturaliştilor, fiind născut înainte de vreme – este atît de slab, încît mama sa îl vîră imediat în buzunarul abdominal, unde este apărat de orice pericol, timp de mai multe săptămîni, pînă cînd poate să se sbengue în jurul ei. În timpul copilăriei micului cangur, mama sa îl fereşte mai ales de cîinii sălbateci, cari pustiesc regiunile Australiei.
Primul ei gînd este pentru copil şi se simte neliniştită cînd îl ştie expus celui mai mic pericol. Cum simte vreun cîine sălbatec, mama-cangur îşi înhaţă puiul, îl bagă în buzunar şi fuge cu el pînă iese din raza periculoasă.
Purtarea mamei-cangur ne uimeşte. În locul ei alte animale luptă pînă la moarte, decît să-şi lase puii pradă duşmanilor. Unii biologi ne spun despre canguri ca şi despre cea mai mare parte din marsupiale că sînt animale degenerate, datînd de cinci-şase milioane de ani.
Oposum-ul american face şi el parte din familia marsupialelor, dar pare mai evoluat decît cangurul. Multe femele din această specie au buzunare abdominale, pentru mai mulţi pui. Cînd aceştia cresc, nemaiavînd loc în acel spaţiu strî