Nichita a murit în 1983. Copacul Gică a fost tăiat în 2003. ADP-ul i-a întrerupt supravieţuirea.
Cum te apropii de Piaţa Amzei venind dinspre Calea Victoriei, pe un bloc care are la parter o agenţie de turism şi o filială de bancă, strivită parcă de două panouri publicitare uriaşe, se află o placă metalică pe care se poate citi: “Într-un apartament din acest bloc a locuit şi creat în ultimii ani de viaţă poetul Nichita Stănescu”. Ar fi trebuit să fie, prin apropiere, şi un plop celebru, prietenul lui Nichita. Nu mai este. Copacul Gică – aşa îl botezase poetul – a fost tăiat de ADP în 2003. Suferea de o boală a plopilor şi se putea prăbuşi oricînd peste vreun muritor. I-au scurtat suferinţa ca unui cal rănit. (Şi plopii se împuşcă, nu-i aşa?).
GELOZIE DE PLOP. Nu mai există nici pînza aceea mare (astăzi i s-ar spune banner), care atîrna de la balconul său şi pe care scria “Hic sunt leones” (Aici sînt lei). În felul acesta apartamentul era uşor de identificat pentru cei care-i călcau pragul pentru prima oară. Era un fel de reper al zonei. Nichita Stănescu s-a mutat în apartamentul din Piaţa Amzei nr. 9, scara C, apartamentul 16, în 1975. Se despărţise de Gabriela Melinescu şi poate tocmai de aceea s-a împrietenit fulgerător cu plopul care-şi întindea crengile spre fereastra lui de la etajul patru. “Gică este un copac gelos – scria Nichita despre prietenul său. M-a pus dracu’ de l-am scărpinat pe scoarţă într-o seară şi nu mai scap de el defel. Venise la mine, într-o zi, o distinsă doamnă. Din pricina principialităţii lui Gică, nici mîna nu am apucat să i-o sărut. Excesul de grijă pe care îl are pentru mine, curiozitatea lui de pom care se uită la mine mirat, că sînt om, nu mă lasă în libertatea mea. N-avui treabă! Cine m-a pus să-l scarpin pe scoarţă, cînd singuratic am venit acasă?”
CIOBURI. Pînă să apară Dora în viaţa lui Nichita,