Dacă e să esenţializăm fenomenul Nichita pînă la reperele lui fundamentale, observăm că arhetipul creştin i se potriveşte perfect.
În termenii acestei analogii, putem afirma că printre discipolii, prietenii, credincioşii şi plevuşca din jurul lui Nichita a existat şi un evanghelist: Aurelian Titu Dumitrescu. Iar Evanghelia sa – Evanghelia doctrinei Nichita – a fost “Antimetafizica”.
“Dacă nu mă convingi, îţi dau palme”
A fost ales s-o scrie cel mai rebel dintre discipoli, cel mai insolent şi mai sălbatic dintre ei. De fapt, Aurelian Titu Dumitrescu nici măcar nu i-a fost discipol. S-a dus la uşa lui Nichita, l-a aşteptat vreo şapte ore, iar cînd acesta a venit acasă, i-a spus: “Vreau să vă arăt că sînt un poet cel puţin la fel de mare ca Domnia Voastră”. Nichita l-a privit lung, i-a luat manuscrisul din mînă şi i-a adresat următoarele cuvinte: “Fii atent, dacă nu mă convingi, îţi dau palme”. Apoi, ridicînd mîna dreaptă: “Ştii cît de valoroasă e palma asta?”. După care s-a aşezat la masă şi a început să citească, ţinîndu-l pe obraznicul musafir în picioare. La un moment dat a descoperit următorul vers: “Anii se aşază în noi ca oamenii într-un sat nou”. S-a oprit din lectură şi a zis: “åsta este un vers bun. Cine scrie un vers bun, poate să scrie un poem bun. Cine poate să scrie un poem bun poate să scrie o carte bună. Cine are o carte bună poate să aibă o operă bună. Vezi tu, bătrîne? Între un vers bun şi o operă bună este numai o chestiune de caracter”. Apoi l-a invitat să se aşeze şi să rămînă. Era în decembrie 1980.
Disperarea lui Nichita Stănescu
“Simţea că e posesorul unor adevăruri pe care le-a descoperit şi n-avea cui să le dea”, relatează Aurelian Titu Dumitrescu în cartea lui Ciprian Chirvasiu, «Ateliere în paragină» (Editura “Carte de Suflet”, 2002.). “Era aproape disperat că n-are cui transmite. D