Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coloana electorala PNL a izbit un taxi

Publicat in Buna Ziua Iasi, marți 27 mai 2008 ·

Autoturismul Chevrolet care conducea coloana electorala a PNL Iasi a fost implicat intr-un violent accident de circulatie ieri dimineata, pe soseaua Bucium, in apropierea Hanului Trei Sarmale, in jurul orei 11.00. Conform afirmatiilor facute de martori oculari, Chevroletul, ce se deplasa spre iesirea din oras, s-a lovit frontal cu un taxi, Dacia Logan, care venea din directie opusa, condus de Constantin Petrescu, apartinand firmei Euro`p.

In urma impactului, si taximetristul si soferul din echipa de campanie a PNL Iasi, Cristi Ciobanu, au fost transportati la spital. Din primele cercetari, corelate cu declaratiile unor martori ai accidentului, rezulta ca desi taximetristul a virat in fata autoturismului Chevrolet, viteza mare a acestuia din urma a fost cauza principala a impactului nimicitor. "Baietii astia care faceau campanie electorala mergeau cu viteza, ca sa le fluture mai bine steagurile, ca altfel puteau evita accidentul", a spus unul dintre martori. Imediat dupa producerea accidentului, tinerii liberali ieseni au scos afisele electorale de pe autoturismul Chevrolet, afise care prezentau imaginea candidatului la Primaria Iasi, Cristian Adomnitei. Pe langa echipajele celor doua ambulante venite la fata locului, a fost necesara si interventia pompierilor, care s-au deplasat pentru a preintampina producerea unui incendiu, deoarece rezervoarele de carburant ale celor doua masini au fost sparte in momentul impactului.

Autoturismul Chevrolet care conducea coloana electorala a PNL Iasi a fost implicat intr-un violent accident de circulatie ieri dimineata, pe soseaua Bucium, in apropierea Hanului Trei Sarmale, in jurul orei 11.00. Conform afirmatiilor facute de martori oculari, Chevroletul, ce se deplasa spre iesirea din oras, s-a lovit frontal cu un taxi, Dacia Logan, care venea din directie opusa, condus de Constantin Petrescu, apartinand f

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kelemen Hunor: UDMR va avea un candidat la preşedinţie

Mediafax acum o ora
„Indiferent când vor avea loc alegerile prezidenţiale, comunitatea maghiară din România va avea un candidat. Maghiarii trebuie să aibă o voce la alegerile prezidenţiale”, a declarat Kelemen Hunor la şedinţa de joi a Consiliului Reprezentanţilor Unio

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 38 minute
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 2 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

UPDATE - Grav accident rutier între un camion şi un autoturism, în judeţul Bihor. Echipajele medicale au încercat resuscitarea unui bebeluş, fără rezultat, fiind declarat decesul/ Traficul pe DN 19E este blocat

News.ro acum 46 minute
Cinci persoane, între care un copil, au fost implicate într-un accident rutier produs, joi după-amiază, în judeţul Bihor, unde un autoturism şi un camion s-au ciocnit. Printre victime se numără un bebeluş de 10 luni, găsit în stop cardio-respirator,

Evaluare Națională 2024 – matematică: Ce subiecte au primit elevii și cum trebuiau rezolvate

Wall-Street.ro acum o ora
Elevii de clasa a VIII-a au susținut pe 27 iunie proba la matematică din cadrul examenelor de Evaluare Națională 2024. Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a a început pe 25 iunie, cu proba la limba și literatura română și a continuat cu

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 4 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum o ora
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Marcel Ciolacu, la şedinţa liderilor PES de la Bruxelles: Familia noastră politică europeană urmează să fie reprezentată mult mai bine în viitoarea structură de conducere a UE

News.ro acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a participat la şedinţa liderilor social-democraţi europeni (PES) de la Bruxelles, el afirmând că familia politică europeană socia-democrată urmează să fie reprezentată mult mai bine în viitoarea structură de conduc

UPDATE - Bucureşti - O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani, găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 / Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis

News.ro acum 4 ore
O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani au fost găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 al Capitalei. Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis. Surse judiciare afirmă că cei doi au mers împreună în camera

Două persoane s-au înscris în cursa internă pentru desemnarea candidatului USR la prezidenţiale. Despre cine este vorba

Mediafax acum 2 ore
Este vorba de Dumitru Stanca şi de Elana Lasconi, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu. „Vor merge în faţa Congresului pentru a cere susţinerea partidului pentru a fi candidaţii USR la prezidenţiale”, a declarat acesta. Congresu

Vremea

București
acum

32°
joi

20°/32°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

32°
joi

18°/32°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

27°
joi

18°/27°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

32°
joi

17°/32°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

31°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°