35 de preoti din judetele Olteniei si-au facut sindicat, care a fost inregistrat, de saptamana aceasta, la Judecatoria Craiova. Sindicatul Independent „Pastorul cel Bun“ a fost organizat, dupa cum spune unul dintre fondatori, „ca nevoie” la salariile mici pe care le primesc preotii. „De mai multi ani staruim sa formam sindicatul, care a capatat forma juridica pe 22 mai. Noi vrem sa zidim, nu sa daramam, sa existe unitate intre preotii din cadrul Mitropoliei Olteniei.
Este o mare prapastie intre ierarhia bisericeasca si preotii care slujesc in biserica. S-au facut deja presiuni asupra unora dintre noi si pe unii i-au si smuls din randurile noastre“, a declarat parintele Nicolae State, vicepresedintele Sindicatului Independent „Pastorul cel Bun“. Preotii sindicalisti sunt nemultumiti de modul de salarizare a unui preot debutant, dar si de faptul ca niciunul dintre slujitorii din Casa Domnului nu poate lua decizii in parohia pe care o conduce daca nu are binecuvantarea arhiepiscopului.
„Unul dintre fratii nostri nu s-a putut prezenta in instanta pentru o problema personala din cauza ca nu a avut binecuvantarea de la Arhiepiscopie“, a declarat purtatorul de cuvant al filialei doljene a sindicatului, preotul Viorel Dica. Printre obiectivele pe care le au sindicalistii din Mitropolia Olteniei se numara si obtinerea dreptului de a candida la o functie in administratia publica, fara a mai fi blamati de mai marii bisericii.
Oraganizarea preotilor intr-un sindicat va permite acestora sa faca greve, fireste, cu asigurarea unei treimi din activitate, sa negocieze cu Arhiescopia nemultumirile sau sa ceara tichete de masa (pe langa colacii si coliva primte la pomeni) si tot ce face un alt sindicat precum CNSLR Fratia sau alte sindicate cunoscute. Acesta este primul sindicat democrat al preotilor din Oltenia, care a existat si inainte de 1989.