Madalin Voicu: „Mircea Geoana s-a angajat ca-si da demisia daca PSD pierde alegerile locale“. Mircea Geoana: „Madalin Voicu bate campii“.
Demisia preşedintelui PSD, Mircea Geoană, în cazul pierderii alegerilor locale, este pusă din nou în discuţie, cu trei zile înainte de alegeri. Purtătorul de cuvânt al staff-ului de campanie a PSD, deputatul Mădălin Voicu, a declarat, ieri, într-o emisiune a postului Realitatea TV, că „Mircea Geoană s-a angajat în faţa partidului să îşi prezinte demisia dacă PSD nu câştigă alegerile locale şi alegerile pe Bucureşti“.
Demisia lui Geoană a fost cerută „în alb“ chiar înaintea campaniei electorale, când vicepreşedinţii partidului s-au opus desemnării lui Marian Vanghelie drept candidat la Primăria Capitalei. Vicepreşedintele PSD Victor Ponta a cerut atunci ca „Mircea Geoană să se angajeze ca, în cazul în care Vanghelie va pierde alegerile, să-şi prezinte demisia din funcţia de preşedinte al PSD. În seara zilei de 1 iunie sau de 15 iunie, să-şi dea demisia“.
De asemenea, după alegerile europarlamentare din 2007, Mircea Geoană însuşi declarase, într-un interviu acordat BBC, că îşi va depune mandatul de preşedinte al partidului „în cazul unui scor foarte prost“ la alegerile locale din acest an.
Contactat telefonic de Cotidianul, Mircea Geoană susţine că nu şi-a luat faţă de PSD nici un angajament care să presupună o demisie. „Singurul meu angajament faţă de PSD este că voi duce partidul la guvernare“, a spus liderul social democraţilor. În ceea ce priveşte afirmaţiile făcute de Mădălin Voicu, Geoană a spus că acesta „bate câmpii“, deoarece nu a existat nici o discuţie în interiorul partidului legată de demisia preşedintelui.
Cotidianul Madalin Voicu: „Mircea Geoana s-a angajat ca-si da demisia daca PSD pierde alegerile locale“. Mircea Geoana: „Madalin Voicu bate campii“.
De