Profesorul universitar Dumitru Sandu spune că "satele din Ilfov, Braşov şi Sibiu au, comparativ cu media pe total ţară, cea mai bună situaţie sub aspectul stocului de educaţie, apropierii faţă de oraşe mari şi ocupării neagricole a populaţiei. La celălalt pol, cu nivel maxim de sărăcie, sînt satele din Botoşani şi Vaslui, cu stoc redus de educaţie şcolară, slabă ocupare în sectoare neagricole şi grad sporit de izolare". ROMÂNIA LA EXTREME ● Cel mai sărac sat din ţară – Ilganii de Sus (Tulcea), cel mai bogat – Cristian (Braşov)
Profesorul universitar Dumitru Sandu spune că "satele din Ilfov, Braşov şi Sibiu au, comparativ cu media pe total ţară, cea mai bună situaţie sub aspectul stocului de educaţie, apropierii faţă de oraşe mari şi ocupării neagricole a populaţiei. La celălalt pol, cu nivel maxim de sărăcie, sînt satele din Botoşani şi Vaslui, cu stoc redus de educaţie şcolară, slabă ocupare în sectoare neagricole şi grad sporit de izolare".
Dumitru Sandu, sociolog şi cercetător ştiinţific, este profesor universitar doctor la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Bucureşti. Pe baza mai multor studii, profesorul a realizat, pentru un proiect al Băncii Mondiale, atlasul social al României rurale, în care clasifică satele ţării de la cele cu un grad maxim de dezvoltare, la sate foarte sărace.
Jurnalul Naţional: România este o ţară a contrastelor, unde poţi întîlni, la o azvîrlitură de băţ de satele extrem de sărace, comunităţi înstărite. Cum explicaţi aceste discrepanţe?Dumitru Sandu: Diferenţele sînt atît de mari pentru că satele sînt foarte diferite. Şcoala, ocupaţia şi drumul "fac‘‘ satul. Satele cele mai sărace sînt cele ale oamenilor cu puţină şcoală, ocupaţi mai ales în agricultură şi localizate izolat – departe de drumuri modernizate, de oraş şi de centrul de comună. Lipsa de calificare, ocup