Pe ultima sută de metri a campaniei pentru locale, guvernul schimbă tactica şi „forţează“ acum transferul Registrului Comerţ ului (ONRC) de la Ministerul Justiţiei la Camera de Comerţ şi Industrie (CCIR), prin parlament.
O dovedeşte chiar site-ul Ministerului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, condus de liberalul Ovidiu Silaghi, care găzduieşte proiectul de ordonanţă, devenit acum de lege. Soarta ONRC, râvnit de gruparea liberală de la Iaşi, ar urma să se decidă astfel prin votul parlamentarilor.
Lege de la guvern
Deşi, conform www.mimmc. ro, noul proiect ar fi fost postat pe 20 mai a.c., la ora 23.00, surse oficiale au declarat pentru EVZ că fişierele cu „Expunerea de motive“ şi proiectul propriu-zis de lege ar fi fost ataşate abia ieri. Aceleaşi surse mai arată că „Expunerea de motive“ ar fi fost redactată la calculatorul Adrianei Matei, director în ministerul condus de Ovidiu Silaghi, iniţiatorul trecerii ONRC de la stat la privat.
În plus, proprietăţile electronice ale documentului în format „Word“, care conţine textul proiectului de lege, dezvăluie că acesta ar fi fost redactat de pe un calculator al Cancelariei Primuluiministru, cu indicativul „cancelarie_ p“. Nici purtătorul de cuvânt al guvernului, şi nici miniştrii Silaghi şi Predoiu nu au putut fi contactaţi.
„Grupul de la Iaşi“
Până acum, ministrul justiţiei s-a opus în repetate rânduri transferului ONRC la Camerele de Comerţ, deşi operaţiunea e pregă tită de miniştrii partidului care l-a propulsat în guvern, PNL. Motivele lui Predoiu: neconstituţionalitatea actului normativ.
Totuşi, dacă transferul uriaşei baze de date, cu circa 400.000 de firme din România, va reuşi, ONRC va ajunge în curtea privată a CCIR. Preşedintele instituţiei e avocatul Mihail Vlasov, un influent membru PNL. Numele său e asociat „grupulu