Să sperăm că mulţi dintre tinerii artişti vor trece pragul expoziţiei lui Mircia Dumitrescu deschisă la Palatul Parlamentului, în Sala Brâncuşi, pentru că vor avea multe de învăţat. Vor vedea temeinicia unei profesiuni, vor afla ce a însemnat şcoala de gravură românească în perioada de glorie a anilor ’70, vor cunoaşte universul unui artist, astăzi profesor la Universitatea de Arte din Bucureşti, aflat acum la vîrsta bilanţurilor, a cărui expoziţie impresionează prin preocupările şi reuşitele avute de-a lungul anilor. Nu am văzut de mult o asemenea „desfăşurare de forţe“, o expoziţie de o amploare aşa de mare, roadele unei activităţi de aproximativ 40 de ani, în care descoperi că laboratorul artistului este un univers bogat, că nu doar grafica, în diversitatea expresiilor sale, l-a atras pe Mircia Dumitrescu, ci tot ceea ce ţine de expresia plastică. Volumul, forma, expresia tridimensională, culoarea – toate acestea reprezintă o preocupare constantă de-a lungul anilor. Expoziţia lui Mircia Dumitrescu este un eveniment şi pentru că ea vine într-un moment foarte prost pentru grafica românească, acum cînd aproape că nu mai putem vorbi despre existenţa unei şcoli de gravură. Un limbaj care a avut întotdeauna o contribuţie esenţială la răspîndirea cărţii, la faptul că a făcut din ea un obiect artistic. În plus, gravura a avut un rol esenţial în democratizarea actului cultural. Reuşita expoziţiei lui Mircia Dumitrescu nu constă doar în recuperarea unui destin artistic, ci mai ales în recuperarea unei profesiuni, care astăzi a fost aproape eliminată la noi din „nomenclatorul“ limbajelor artistice contemporane. În aceşti ani, Mircia Dumitrescu a fost unul dintre cei care şi-au asumat realizarea unor ediţii de carte bibliofilă, el fiind autorul a aproximativ 30 de titluri. Artistul este convins de importanţa cărţii ca obiect artistic într-o tradiţie aflată la fundament