Cea mai gravă şi stranie observaţie referitoare la alegerile locale ni se pare absenţa desăvărşită a condamnării comunismului din discursul şi oferta electorală. Sigur că nu-şi au locul la locale, dar ar fi fost cumva un criteriu de apreciere. Chiar şi morală. Să încercăm să avansăm cîteva supoziţii şi teme de lucru, fără a avea şi răspunsurile de rigoare la îndemînă. Teoretic, un astfel de subiect nu ar trebui să incite şi să afecteze electoratul cînd vine vorba de treburi publice de interes local şi imediat. După decenii în şir de comunism, imediat după 1989 a contat cumva – pînă la un punct doar… – pe cine am ales dintre cei propuşi ce proveneau din vechea administraţie şi nomenclatură comunistă. Era limpede o dorinţă obscură sau vădită de a primeni societatea cu cadre noi, necompromise în vechiul regim, sau a aduce în prim-plan tineri nestricaţi de sistemul anterior de guvernare şi administrare a societăţii în care trăim. Cum, necum. Eşec total: nu am reuşit să adunăm 15.000 de specialişti de care s-a făcut atîta vîlvă – aveam nevoie de mult mai mulţi –, dar s-a epuizat o idee şi o speranţă. Că acei nou-veniţi sau nou-pregătiţi vor funcţiona altfel şi se vor comporta altcumva decît vechea gardă a gîndăcărimii de stat şi de partid. „Noua clasă“, în termenii lui Milovan Djilas, s-a dovedit la fel de coruptă şi incompetentă, chiar dacă acum nu mai aveam absolvenţi de „Ştefan Gheorghiu“, ci fel de fel de absolvenţi de prestigioase colegii şi universităţi, cu patalamale şi titluri sforăitoare. Nu au folosit la nimic. Dezamăgirea populaţiei faţă de prestaţia vechii şi noii clase politice a crescut pe măsură ce ideea condamnării comunismului se uza în forme procedurale, iar timpul scurs golea de forme practice de utilizare un minim efect real al unei absolut necesare judecăţi morale a unui sistem care a generat teroare şi suferinţă decenii în şir. Şi am ajuns în