L-am ascultat, zilele trecure, pe la un simpozion, pe dl Abraham cuvântând vehement împotriva fumatului şi a ţigărilor. Dânsul este şef pe la o instituţie antidrog. Acolo se ocupă de combaterea acestui flagel dar, în mod de-a dreptul inexplicabil, cu cât e mai combătut de dl Abraham şi colaboratorii săi, pe atât fenomenul creşte şi se amplifică. În aproape două decenii România a avut tot timpul să devină, din ţară de tranzit, ţară de consum. O dată cu creşterea nivelului de trai al unor categorii sociale consumul de droguri a proliferat. Sunt, la această oră înregistraţi câteva zeci de mii de dependenţi care consumă cu regularitate droguri. Este o cerere importantă care susţine o ofertă pe măsură, numeroase clanuri interlope specializându-se şi formând reţele de distribuţie. Lupta împotriva acestora înregistrează succese moderate: din când în când televiziunile ne prezinră reportaje de acţiune în care poliţia tabără pe interlopi şi le confiscă câteva grame de drog. Marile transporturi de zeci, sute de kilograme, se derulează însă în linişte, miza şi valoarea lor „ungând” roţile mecanismelor care ajută la derularea lor.

Autorităţile şi forurile competente acuză lipsa de experienţă în domeniu. Sunt ţări dezvolate care se luptă de zeci de ani cu traficul şi cu traficanţii, fără să poată eradica fenomenul. Resemnaţi parcă în faţa fenomenului, angajaţii compartimentului antidrog au găsit soluţia de a rămâne activi: s-au năpustit supra tutunului. Asimilându-l drogului – fără ca în mod formal această identificare să fie operată – ei au devenit participanţi activi la campaniile împotriva fumatului. Iar pentru că aici totul se petrece la vedere, au şi unde să arate cu degetul: marii producători de produse din tutun. Chestorul Abraham i-a ţintuit pe aceştia la stâlpul infamiei, mărturisind că ar fi martorul tentativelor acestora de a atrage spre practicarea acestui viciu