Deseori volumele tinerilor sunt culegeri de poeme alese la-ntamplare. Ai impresia ca poetul si-a strans intre coperte productia pe o anume perioada, a ales un titlu oarecare si cartea rezultata a dat-o la tipar.
In cazul autorului de care ne ocupam azi - un debutant* - aceasta impresie este intarita de accentuarea formei fragmentare a bucatilor care incep si se sfarsesc invariabil cu trei puncte de suspensie precedate de. .. o virgula. Artificii formale care nu pot tine locul unei reale constructii a volumului, pe idei tematice, ori pe structuri asemanatoare ale magmei scripturale. Sa cerem oare prea mult de la un debutant?
Artistii sunt unicat si ceea ce e bun pentru unul poate fi rau pentru altul. Imi dau seama ca libertatea de a arunca cu cuvintele in toate directiile este "metoda" actuala a autorului. Atunci cand se afla in acea stare de transa propice scrisului, cuvintele cat de disparate ar fi, incep sa se lege pe dedesubt, conotativul explodand in versuri memorabile.
Dar atunci cand aceasta "metoda" este exploatata la rece, sistematic, fortand rime si intelesuri, textele devin neexpresive, simple bruioane ce-ar fi trebuit sa ramana in sertar (ori in memoria computerului).
Ce ne face sa ne ocupam totusi de acest volum plin de poncife si de neglijente este acel teritoriu deplin cucerit in numai cateva poeme (pp. 40, 41, 42, 44, 19, 23) si, desigur, ocazional, in alte versuri sclipitoare raspandite prin pagini. Pare ca aici poetul a fost atins de starea de gratie si cuvintele s-au rasturnat deodata cu intreaga sila existentiala si cu iubirea imposibila a tineretii frustrate. Nu e putin lucru. Si, de asemeni, e obligant pentru autor. Iata fragmentul de la pag. 40: ",... ma ocup de mine/ in fiecare clipa nu am altceva de facut/ nimic de adaugat sau de sters/ praful aici nu se mai depune/ iar timpul pluteste pufos// dintr-o suta de z
