Se simte ca autorul are ceva de spus, cu un mic efort se si intelege ce are de spus, dar discursul sau gongoric, hilar-savant provoaca rasul.
Matematician si poet, cu realizari remarcabile in ambele domenii, Ion Barbu a dat tonul, la noi, in ceea ce priveste folosirea de catre poeti a terminologiei stiintifice. Multi i-au urmat exemplul, dar putini au facut-o cu succes. Se insala cine crede ca este simplu sa folosesti un limbaj de specialitate in texte care au drept scop nu sa informeze, ci sa emotioneze. Printre cei ce se lasa condusi de aceasta iluzie se numara si Ioan Farcas, autorul unui recent volum de versuri (Poeme, Timisoara, Ed. Anthropos, 2007) plin de formulari apodictice, stiintifico-poetice, de genul:
"In tot ce e si ce nu e,/ se multiplica informatia imperativa,/ inflorind in arbori de ADN,/ in arbori adunati/ spre ramuri de vectori logaritmici" (Poemul informatiei);
"Dupa ce/ am ajuns singur,/ scapat de lanturile din facere,/ din nimicul crederilor encefalului;/ dupa ce,/ din spatele protectiei,/ cu neputinta posibilitatii/ cunoasterii,/ am crezut in arma putintei;/ am plecat in nascatoarea lume,/ dar cu vigilenta/ celui care era hotarat/ sa nu se mai lase/ legat." (Esecul);
"Ce este acea creanga stramba/ razvratita/ din trunchi/ ce poate fi taiata si inlocuita cu alta/ ivita din subsuoara?/ Dar o privire analitica/ fixata pe buze sarutate?/ Perceptii,/ sentimente/ din semnalele/ aparatului cardio-respirator,/ al eului care se aroga/ entitate libera/ chiar si de existenta." (Iluzia libertatii).
Se simte ca autorul are ceva de spus, cu un mic efort se si intelege ce are de spus, dar discursul sau gongoric, hilar-savant provoaca rasul. In postfata volumului, Ioan Ardeleanu vorbeste despre eventuala lectura a cartii ca despre un examen pe care urmeaza sa-l treaca cititorul: "Poezia sa devine una criptica, inchide si