Într-o lume în care şi cele mai mici flecuri şi-au găsit un loc de cinste în expoziţii de artă, iar WC-ul are propriul muzeu, vizitat de mii de turişti, era de aşteptat ca „o minte isteaţă“ să fondeze Muzeul Criminalităţii. John Morgan, un om de afaceri din Washington, a inaugurat, la sfârşitul săptămânii trecute, un muzeu dedicat celor mai mari infractori din toate timpurile. Americanul a avut şi câteva idei geniale pentru a trezi interesul vizitatorilor. Mai întâi, el a creat un muzeu interactiv, unde vizitatorul este personajul principal. În plus, muzeul este dedicat infractorilor, în general, de la piraţi la pistolari şi de la mafioţi la cumpliţii ucigaşi în serie. Vizitatorii au posibilitatea să fie pentru o zi un poliţist, un specialist de la laboratorul CSI (Crime Scene Investigation), un judecător, însă niciodată un gangster. Şi pentru că „binele învinge întotdeauna“, cei care calcă pragul muzeului au posibilitatea să iasă învingători dintr-un schimb de focuri, să rezolve o crimă şi să predea un infractor pe mâinile poliţiei, însă nu vor putea să comită un jaf sau o crimă şi nici nu pot ajunge pe scaunul electric, nici măcar de formă.
Suveniruri exclusiviste John Morgan, care şi-a botezat creaţia „National museum of crime and punishment“, se aşteaptă la 700.000 de vizitatori anual, media obţinută şi de „International spy museum“, muzeul dedicat agenţilor secreţi, care se află în imediata apropiere. În acest scop, el a adunat exponate exclusiviste, de la autoturismul gangsterului John Dillinger până la automobilul ciuruit de 167 de gloanţe, folosit în pelicula „Bonnie and Clyde“, cu Faye Dunaway şi Warren Beatty. Din muzeu nu lipsesc nici piesele de mobilier din celula lui Al Capone sau pălăria „perforată“ a lui „Crazy Joe“, Gallo, ucis de o „familie“ rivală a mafiei din New York în ’72. În incinta muzeului, vizitatorii pot admira şi o spânzurătoare