O sumedenie de concerte şi spectacole, evenimente şi manifestări au alimentat în ultimele zile viaţa muzicală românească. Dincolo de „Festivalul alegerilor locale“ – ce interesant ar fi fost ca oraşele noastre să fi fost împînzite cu fotografii ale lui Beethoven şi Enescu, Schubert, Brahms şi Dinu Lipatti (oare cîţi concetăţeni au imaginea marelui nostru pianist?) – pe cînd mutrele lui Vasile Blaga, Oprescu şi Cosmin Guşă au fost deja fixate, precum siglele de la McDonald’s şi Coca-Cola „rece ca gheaţa“… Cîţi dintre noi nu am fi fost interesaţi să vedem figurile lui Beethoven, Mahler şi Skriabin puse la intersecţia de la Romană sau la Universitate, jocul acesta poate continua după imaginaţia fiecăruia. Au avut loc extrem de interesante momente. La foc continuu. Cel mai important fost Săptămîna Muzicii Contemporane, ce s-a desfăşurat la Bucureşti, între 23 şi 30 mai, cumva ca pregătire muzicală a alegătorilor în vederea actului electoral ce a animat suflarea românească, precum freamătă wagnerienii în preajma Festivalului de la Bayreuth. Săptămîna muzicii contemporane, deja cu mica ei tradiţie şi succesele ediţiilor precedente, s-a deschis la Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian“ cu un pompos dorit spectacol cross media, sub genericul România poveştilor albastre. Un sote-ghiveci bine asezonat, pe muzică de Mihaela Vosganian şi Irinel Anghel, coregrafia Liliana Iorgulescu, pe un scenariu de Sebastian Vlad Popa şi în regia Ancăi Bradu. Cum pe afiş erau şi două nume grele de consoarte ale unor miniştri din cabinetul Tăriceanu, ne abţinem de la orice comentarii, bune sau rele, tot prost iese, dacă nu sînt exprimate opinii laudative în fortissimo. Cum nu a fost cazul, ne rezervăm dreptul de a bombăni în particular. Şi am trecut mai departe, la un realmente emoţionant moment muzical consumat a doua zi în Aula UCM – adică Palatul Cantacuzino, orişicît…–, sub bine g