• Echipa Steaua Bucuresti a fost penalizata cu sapte puncte de Comisia de Disciplina a Federatiei Romane de Fotbal (FRF), dupa scandalul valiza cu bani din ultima etapa a Ligii I
Soc in Liga I. Comisia de Disciplina a Federatiei Romane de Fotbal (FRF) a decis penalizarea cu sapte puncte a echipei Steaua Bucuresti, pentru ca patronul Gigi Becali a incercat sa ofere suma de 1,7 milioane Euro jucatorilor de la Universitatea Cluj pentru a invinge liderul CFR Cluj. In pofida acestei decizii, Steaua, care a incheiat campionatul cu 75 de puncte, ramane pe locul 2 in clasamentul Ligii I, cu 68 de puncte, sapte mai multe decat Rapid, ocupanta pozitiei a treia. Problemele ar putea veni insa din alta parte. UEFA a decis chiar ieri sa nu permita echipei FC Porto, castigatoarea titlului in Portugalia, sa participe in editia din acest an a cupelor europene, tocmai din cauza unei depunctari de sase puncte pentru o tentativa de coruptie la adresa unui arbitru. Singura deosebire fata de cazul Stelei este ca in Portugalia a fost asteptata, timp de 4 ani, o decizie a instantelor de judecata si abia dupa ce conducatorii de la FC Porto au fost gasiti vinovati pentru tentativa de coruptie, clubul lusitan a fost depunctat.
Cum este greu de crezut ca Directia Nationala Anticoruptie (DNA) va reusi sa finalizeze acest dosar important, atunci Steaua va putea participa in acest sezon al Ligii Campionilor, dar daca Becali va fi gasit vinovat, chiar si peste cativa ani, militarii vor fi suspendati din cupele europene. "Nu am nici o emotie ca Steaua ar putea pati la fel ca FC Porto. Cazurile nu sunt deloc asemanatoare. Sunt toti niste nebuni, suntem la balamuc. Vreau sa dau afara comisia care a dat decizia. O sa vedem noi daca sunt de acord cei din Adunarea Generala a Federatiei ca asemenea oameni sa conduca. Noi ii platim si ei iau asemenea decizii", a tunat patronu