Marele paradox al acestor alegeri locale, şi singurul element care merită în mod special remarcat, este absenţa completă din campanie a consilierilor locali şi judeţeni. Trebuie să recunosc că nu am sesizat asta de la început, ci numai în momentul în care, căutînd argumente pentru a opta pentru o listă sau alta, am realizat că nu mi s-a spus nici un moment ce nume se află pe acestea. M-am gîndit atunci că era aici o scăpare personală, că, luat fiind cu treburi, aceste preţioase informaţii au trecut degeaba pe lîngă mine. Poate că, mi-am spus, m-am uitat la televizor fără să văd nimic, în timp ce partidele se chinuiau să aducă în avanscenă oamenii de încredere pe care mi-i propuneau pentru consiliul oraşului sau al judeţului.

Am încercat din acel moment să filtrez mesajele electorale, fie că veneau de la TV, de pe internet sau din partea afişajului stradal. Ba încă şi prin telefon – fiindcă, după cum ştim acum, tehnicienii politicii noastre au descoperit trucul american că îţi poţi face campanie şi aşa (încălcînd într-un mod, e drept, cam nesimţit dreptul la intimitate al oricăruia dintre noi, ba chiar şi legea electorală, atunci cînd apelurile s-au produs după momentul în care campania ar fi trebuit să înceteze). Şi ce am descoperit? Că nu fusese vorba (doar) de lipsa mea de atenţie. Informaţiile despre consilieri lipseau cu desăvîrşire de pe toate aceste canale de comunicare. Un întreg popor de candidaţi acceptase să nu aibă nici o faţă, să fie compus din non-persoane. Atunci am întrebat în jurul meu, am încercat să mă informez comunitar, de la om la om. Ei bine, nimic. Nimeni dintre cei pe care i-am întrebat nu avea idee despre această categorie de concurenţi, nimeni nu putea să-mi pomenească nici măcar un singur nume. Mai mult decît atît: nu am reuşit să mă lămuresc nici măcar în ultimul moment de dinaintea exerciţiului solemn şi ireversibil al