Janita Ionita director la Scoala Dr Petru Branzei• Janita Ionita, directoarea Scolii Dr. Petru Branzei din localitatea Jigoreni, comuna Tibanesti, continua sa terorizeze cadrele didactice din unitatea de invatamant pe care o conduce, desi mai are doar cateva zile pana ce va fi inlocuita • Profesorii scolii au intrat in greva japoneza si ameninta cu greva generala daca noul director al scolii, Cristian Panait, nu va fi pus in functie
Janita Ionita, directoarea Scolii Dr. Petru Branzei din localitatea Jigoreni, comuna Tibanesti, continua sa terorizeze cadrele didactice din unitatea de invatamant pe care o conduce, desi mai are doar cateva zile pana ce va fi inlocuita. Astfel, cadrele didactice au semnat si trimis o adresa catre conducerea Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Iasi prin care arata neregulile pe care Janita Ionita continua sa le faca. De asemenea, acestia au intrat in greva japoneza si ameninta cu greva generala daca noul director al scolii, Cristian Panait, nu va fi pus in functie.
"Am trimis o adresa catre inspectorat in care am precizat faptul ca salariile pe luna aprilie au venit cu intarziere si au fost si diminuate. De asemenea, tichete cadou nu am primit de Paste, iar de cei 100 Euro pentru carti nu mai vorbim. Desi toate scolile din zona au primit banii, la noi nu a venit nimic. Vrem director, nu pensionar incompetent", a declarat Benone Vornicu, invatator la Scoala Dr. Petru Branzei. Directoarea este acuzata de catre profesorii care au semnat petitia ca a introdus persoane straine in scoala, fara pregatire corespunzatoare, pentru a suplini la diferite discipline. Profesorii cer instalarea cat mai rapida a noului director si inlaturarea Janitei Ionita, care a dat in judecata intreg satul, de la primar, cadre didactice si pana la parinti. "Are 22 de procese pe rol cu tot satul. Noi nu vrem decat sa plece cat mai repe