Prestigioasa publicaţie Financial Times a dedicat recent o pagină controversatei relaţii dintre ştiinţă şi credinţa în Dumnezeu.Pagina a fost realizată în colaborare cu John Templeton Foundation, o bogată asociaţie caritabilă din Statele Unite, care şi-a prous să finanţeze studii şi cercetări despre marile mistere ale fiinţei umane: natura, religia, creativitatea şi dragostea. La început de pagină, este scris cu litere de o şchioapă titlul „Odată cu progresele ştiinţei, credinţa în Dumnezeu a devenit ceva învechit?“, întrebare urmată de şase răspunsuri, tipice pentru anumite abordări culturale şi teologice. Răspunsurile la întrebare au fost dintre cele mai diferite. În opinia profesorului Michael Shermer, editor al revistei Skeptic şi autorul unor volume precum „Cum credem noi“ sau „De ce Darwin contează?“, răspunsul depinde de modul de abordare. Problema este dacă plecăm de la premisa că Dumnezeu este „un subiect depăşit“ sau credinţa în sine. Pentru specialistul american, credinţa nu este cu siguranţă ceva demodat de vreme ce atât în 1916, cât şi mai recent, în 1997, 40 de oameni de ştiinţă americani din 100 afirmă că ei cred în Dumnezeu. În ceea ce priveşte existenţa lui Dumnezeu, în adevăratul sens al cuvântului, răspunsul cercetătorului american la întrebarea menţionată tinde să fie afirmativ. Însă asta depinde de voinţa noastră de a duce ştiinţa pe domeniul teologiei. De exemplu, dacă ar fi descoperită o puternică inteligenţă extraterestră, cum am reuşi să o distingem de Dumnezeu?

Inventează propriul Creator Pentru Pervez Amirali Hoodbhoy, şeful Departamentului de fizică al Universităţii din Islamabad, Pakistan, şi autorul volumului „Islamul şi ştiinţa: ortodoxia religioasă şi lupta pentru raţiune“, răspunsul cel mai potrivit ar fi „Nu neapărat“, el precizând că „oamenii mai deştepţi aleg zei mai deştepţi. Reprezentările antropomorfe, precum zeii cu