De curînd, Parlamentul European a respins un amendament la raportul privind politica externă, de securitate şi apărare a UE, prin care se cerea ca aceasta, în paralel cu apărarea şi promovarea propriilor valori, să recunoască şi să respecte existenţa unor protagonişti ai relaţiilor internaţionale care au alte modele de viaţă şi organizare socială, acceptînd să dialogheze şi să coopereze cu ei.

De curînd, Parlamentul European a respins un amendament la raportul privind politica externă, de securitate şi apărare a UE, prin care se cerea ca aceasta, în paralel cu apărarea şi promovarea propriilor valori, să recunoască şi să respecte existenţa unor protagonişti ai relaţiilor internaţionale care au alte modele de viaţă şi organizare socială, acceptînd să dialogheze şi să coopereze cu ei. Pentru o organizaţie care glorifică toleranţa, respectul diversităţii, cultura dialogului, strategia proiectelor comune, raţionalismul şi spiritul pozitiv, o asemenea decizie este motiv de perplexitate. Foarte caracteristică pentru starea de spirit care domină în prezent Parlamentul European, dar de loc străină şi dogmatismului birocratic care tinde să definească esenţa acţiunii externe a Comisiei Europene, ea reflectă instalarea unei nefericite mentalităţi neo-conservatoare la vîrful UE.

Neo-conservatorismul susţine că obiectivele şi metodele oricărei acţiuni externe depind de natura regimului politic care o concepe şi dezvoltă. În consecinţă, dacă europenii vor să aibă succes în politica externă, ei ar trebui să îşi ofere parteneri avînd un regim intern convenabil, respectiv bazat pe valorile europene. Asta presupune transformarea exportului de model politic sau de valori din instrument al acţiunii externe europene în principala ei ţintă. Cu alte cuvinte, subsumarea politicii externe europene – atîta cît ea există – ideii de intervenţie menită să schimbe