Cand ai valori in distributie, intr-un film, serial sau show tv, succesul e asigurat, audienta castigata. Un exemplu l-a oferit recent telenovela "Inima de tigan" de la postul Acasa. A avut rating record, ingropand pana si circul electoral.
Telenovela produsa de Media Pro, "Inima de tigan" a reusit performante, recorduri de audienta, a surclasat pana si meciuri de fotbal, cat si comunicarea exit-poll-urilor, estimarilor la alegerile locale. Superficial, unii pot spune ca orice subiect despre viata tiganilor atrage privirea. Se insala cei ce gandesc astfel. Antena 1 a produs si ea un fel de telenovela comica despre tigani, "Clanul Spranceana", care a decedat repede din lipsa de audienta. Se desfasura, la un moment dat, in paralel cu "Inima de tigan", dar era atat de pueril realizata incat telespectatorii se refugiau la postul Acasa. Cheia succesului acestei telenovele se afla la actori, valori ale teatrului nostru, al caror talent a fost servit de un scenariu solid construit, de un regizor priceput, de o echipa de profesionisti. Si in "Clanul Spranceana" erau distribuiti cativa actori respectabili, precum Marius Bodochi, alaturi de o serie de vedete abonate la toate ziarele ahtiate dupa nurii lor. Numai ca la noi "vedetele" nu sunt artiste autentice, si cand sunt puse sa si joace un rol, iar scenariul e o facatura, rezultatul este o productie ce nu are mare priza la public.
In "Inima de tigan" povestea era simpla, am putea spune "clasica" in intentii, reda conflictul iscat in jurul iubirii dintre Medalion, fiul unui bulibasa peste o satra de tigani, si Irina, fiica unui bogatas parvenit. Conflictul era istet ramificat si condus in zone diverse. Replicile aveau miez, sustineau tensionat situatiile si ocoleau vulgaritatea. Acest scenariu corect respectand regulile telenovelei, putea sa ramana pretextul unei productii de duzina, daca nu erau e