Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piturca a adormit Cocosul Galic

Publicat in Buna Ziua Iasi, marți 10 iunie 2008 ·

• Romania - Franta 0-0, in primul joc al tricolorilor la editia din acest an a Campionatului European • La finalul unui meci modest, Victor Piturca a obtinut exact ce a vrut, un rezultat de egalitate si Romania spera in continuare la calificarea in sferturile de finala • Urmatorul meci al tricolorilor este programat vineri, cand vor da piept cu echipa campioana mondiala, Italia

Opt ani au asteptat romanii o noua calificare la un turneu final. Aceasta asteptare prea lunga a facut ca in tribunele stadionului Letzingrud din Zurich sa fie peste 15 mii de romani, care au dominat in dese randuri fondul sonor de pe arena helveta. La partida a asistat si presedintele Traian Basescu, cel care a urmarit meciul impreuna cu presedintele UEFA, francezul Plattini si cu seful FRF, Mircea Sandu. Intr-o astfel de atmosfera, tricolorii au incantat dinainte de startul jocului, atunci cand au cantat foarte determinati doua strofe din imnul national. Pana la urma, Romania si Franta au terminat la egalitate, scor 0-0, prima remiza de la aceasta editie a Campionatului European. Cele doua echipe au aratat aparari foarte bune si exacte, dar si mari probleme in ofensiva. De aici a rezultat un meci modest, in care cele doua formatii s-au multumit pana la urma cu un rezultat de egalitate, care le pastreaza intacte sansele de a iesi din aceasta veritabila grupa a mortii. Francezii au inceput mai bine jocul de ieri seara, dar nu au reusit sa puna in pericol buturile lui Bogdan Lobont. De partea cealalta, tricolorii au replicat pe contraatac si, in minutul 8, sutul lui Mutu a fost blocat in ultima secunda de apararea lui Domenech. Prima ocazie mai importanta pentru francezi a aparut in minutul 9, cand sutul lui Anelka, din unghi, a trecut mult pe langa poarta Romaniei. Trei minute mai tarziu, Daniel Niculae a pornit intr-o noua cursa solitara spre poarta adversa, dar puternicul

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 5 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 5 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 5 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 2 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 5 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 5 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 9 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum 3 ore
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Cunoscutul scriitor basarabean pentru copii Spiridon Vangheli a murit/ Doliu naţional în Republica Moldova

G4Media acum o ora
Ziua de luni, 24 iunie, va fi zi de doliu naţional în Republica Moldova, „în semn de tristeţe şi pentru a-i aduce un omagiu scriitorului Spiridon Vangheli”, care a decedat vineri la vârsta de 92 de ani, a anunţat în cursul acestei seri preşedintele

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 5 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°