Fermecaţi de frumuseţile MTV, de multele „dive“ care populează ecranele televizoarelor, „pictorialele“, „tabloidele“, zidurile din subteran şi de la suprafaţă, de suavele, delicatele şi filantroapele Andreea şi Mihaela aflate în continuu război al sînilor, vrăjiţi de Oana (Zăvoranu, evident!) care, aflăm din Libertatea, „şi-a schimbat pentru a treia oară sînii“, egalînd-o la acest capitol pe Ileana (cum care? Lazariuc; pe ce lume trăiţi?), şi ea cu trei operaţii (oare Gina şi Sophia şi i-or fi înnoit, la vremea lor, şi ele?), cînd o avem pe Micky Love, „singura DJ-iţă din România care mixează în sînii goi“, asaltaţi, cum sînt, de asemenea ispite, vor mai fi vibrînd oare tinerii de azi înspre tronul moalei vineri care era Anita Ekberg în La dolce vita? În zilele noastre, în care avioanele s-au transformat într-un soi de taxiuri supradimensionate şi lumea s-a obişnuit să ajungă în cabină trecînd prin „tunelul cu burduf“ sau, în cel mai rău caz, dusă cu autobuzul, eventual suspendat, ca la unele terminale de la Roissy, oare ce mai înţeleg ai noştri tineri (sau ai lor, nu cred că se deosebesc prea mult) din scena şedinţei foto de la scara avionului? Dar din atîtea şi atîtea secvenţe din filmele vechi în care un cuplu se îmbrăţişează trist în aeroport, el (sau ea, ca să fim corecţi din punct de vedere politic şi filmic) pleacă pe jos spre avion, cu valijoara în mînă, iar ea (sau el) îi face cu mîna drăgăstos, trist sau doar preocupat, după caz şi regizor, din spatele geamurilor mari de sticlă.

Nici cu trenurile nu e mai simplu. Există o întreagă mitologie a despărţirilor pe peron, s-ar putea umple o carte cu tipologiile atent clasificate. Probabil că cea mai cunoscută e clasica înşiruire: îmbrăţişare (lungă), sărut (eventual da capo), alergare în paralel cu tren