Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Varujan Vosganian: Cresterea economica a Romaniei se va apropia de 8% in trimestrul al doilea din 2008

Publicat in HotNews, joi 12 iunie 2008 ·

Cresterea economica a Romaniei se va apropia de 8% in trimestrul al doilea din 2008, a declarat ministrul economiei si finantelor, Varujan Vosganian. Produsul Intern Brut (PIB) a atins nivelul de 8,2% in primele trei luni ale anului.

Vosganian a precizat miercuri, in cadrul unei conferinte de presa, ca deficitul de cont curent pe primele patru luni ale anului a inregistrat o scadere cu 1,5%.

Datorita evolutiei economiei peste asteptari, prognoza privind cresterea PIB pentru 2008 va fi, cel mai probabil, revizuita in urcare cu 1%, de la 6,5% la 7,5%, in toamna, a declarat preşedintele Comisiei de Prognoza, Ion Ghizdeanu.

"Din sondajele de până acum, nu sunt semnale că în trimestrul II va încetini creşterea economică, deci vom avea undeva la 7,5-8%. Totuşi, în a doua parte a anului trecut am avut parte de o accelerare a economiei, iar prin efectul de bază în semestrul II din 2008 avansul relativ al PIB ar putea să fie uşor mai jos", a spus Ghizdeanu, precizand însă că un nivel de 7% este "cu siguranţă" o estimare mică.

"Vom avea o diferenţă faţă de prognoza anterioară de cel puţin un punct procentual", a adăugat acesta.

Vosganian s-a referit si la emisiunea de euroobligatiuni emise de Romania miercuri si care au atras 750 de milioane de euro. "Cele mai multe ordine de achizitii le-am avut din partea investitorilor greci", a afirmat Vosganian, care a precizat ca emisiunea de euroobligatiuni s-a facut pe fondul "scaderii usoare a inflatiei in ultimele luni".

Emisiunea de euroobligatiuni are termen de zece ani, cu un cupon de 6,5%, pretul de emisiune fiind de 98,59 euro pe unitate.

Totalul subscrierilor a fost de 1,3 miliarde de euro. Cresterea economica a Romaniei se va apropia de 8% in trimestrul al doilea din 2008, a declarat ministrul economiei si finantelor, Varujan Vosganian. Produsul Inte

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Somații - 19 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Somaţie. Potrivit încheierii de şedinţă din data de 12.06.2024 emisă de Judecătoria Zărneşti, jud. Braşov, în dosarul nr. 4565/338/2023, se înştiinţează orice persoană interesată că reclamantul Păpăruz Adrian a formulat acţiune civilă având ca obiec

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 8 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 10 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 12 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 6 ore
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 8 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 13 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum 5 ore
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 10 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Biroul Electoral Central respinge cererea Alianţei Dreapta Unită de anulare a alegerilor în Sectorul 2

G4Media acum 6 ore
Biroul Electoral Central a respins, marţi, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor în Circumscripţia Electorală nr. 2 – Sector 2 Bucureşti, pentru alegerea primarului, formulată de către Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei, tran

Vremea

București
acum

22°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

20°
mie.

20°/32°
joi

17°/29°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

17°
mie.

17°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

15°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/36°
joi

22°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

22°/39°