De ce oare in largul coastelor Birmaniei se afla nave de razboi franceze, britanice si americane, incarcate cu alimente si alte ajutoare pentru victimele ciclonului Nargis, iar cele chineze sau malaeziene lipsesc cu desavarsire? De ce Asociatia Natiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) a avut o reactie atat de lenta si slaba la o calamitate care a devastat teritoriul unuia dintre membri sai?
Ministrul adjunct al Drepturilor Omului din Franta, Rama Yade, a declarat ca principiul ONU al "responsabilitatii de a proteja" ar trebui aplicat Birmaniei, chiar si cu forta, daca se dovedeste necesar. Iar seful opozitiei malaeziene, Lim Kit Siang, a spus ca lipsa de actiune a tarilor asiatice "se reflecta negativ asupra tuturor liderilor si guvernelor ASEAN. Acestea pot face evident mai mult".
Asadar: au europenii si americanii pur si simplu mai multa compasiune decat asiaticii?
Avand in vedere bilantul Occidentului in materie de razboaie terifiante si imperialism deseori brutal, asertiunea pare improbabila. Modul in care chinezii obisnuiti au strans randurile pentru a ajuta victimele cutremurului din Sechuan a fost unul remarcabil, cum remarcabile au fost si eforturile spontane ale birmanezilor de a-si ajuta compatriotii, chiar si atunci cand armata facea foarte putin pentru ei. Budismul accentueaza compasiunea si mila in aceeasi masura in care o face si religia crestina. Indiferenta fata de suferinta nu e o trasatura inerenta culturii asiatice.
Intr-adevar, nici unul dintre statele asiatice din ONU nu s-a opus in 1948 adoptarii Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, care mentiona ca "recunoasterea demnitatii inerente tuturor membrilor familiei umane si a drepturilor lor egale si inalienabile constituie fundamentul libertatii, dreptatii si pacii in lume".
Cu toate acestea, ar putea exista diferente culturale in ceea ce priveste inteleger