"Nu cred ca femeile si barbatii au nevoie unii de ceilalti non-stop"
- Intr-un moment de varf al carierei tale, cand regizorii de teatru si film se bateau sa te aiba in distributie, "ti-ai permis" o pauza de viata. Te-ai indragostit, ai facut un copil. Nu ti-a fost teama ca o sa tragi, profesional, pe linie moarta?
- Nu. Deloc. Talentul actoricesc nu este ceva ce se pierde cand pleci acasa de la teatru. Sigur, trebuie si ceva scoala pe langa el, trebuie sa inveti anumite lucruri, dar actoria e ceva cu care te nasti. Nu dispare. O ai pentru totdeauna.
- Se pare insa ca iubirea nu e la fel de statornica precum talentul actoricesc...
- Intr-adevar, indragosteala e ceva mai intamplatoare, dar greseala pleaca de la faptul ca vrem s-o eternizam. Sunt oameni care cauta cu tot dinadinsul sa fie cu cineva, sa traiasca in doi, crezand ca numai asa devin cu adevarat impliniti. Dimpotriva. Eu cred ca fericirea personala nu are legatura cu omul de langa tine. La Judecata de Apoi nu mergem "de mana", ci absolut singuri, si dam socoteala pentru cat am fost de fericiti noi insine. Cat am facut noi pentru noi. Da, din cand in cand, ne mai intalnim cu cineva si "folosim" aceste intalniri. Daca le folosim frumos si daca ne fac bine, atunci este foarte in regula. Daca nu, daca ne produc suferinta si ne fac rau, atunci ne separam si mergem inainte de unii singuri. E mult mai onest si mult mai sanatos pentru suflet.
- Cum se indragosteste un actor, cineva obisnuit sa "joace" iubirea pe scena si pe ecran?
- La fel ca toata lumea, singura diferenta este ca iubirea lui devine publica. In viata mea au fost cativa oameni pe care i-am iubit si ii iubesc in continuare, cu care cred ca am fost harazita sa fiu. Am mers cu ei cate o bucata de drum, dar, la un moment dat, caile noastre s-au despartit. Au devenit diferite.
