Maşinăriei electorale a fiecărui partid i s-a inculcat astfel un solid sentiment de nepăsare, ceea ce a dus la demobilizarea militanţilor.
La al doilea tur al localelor, 1.500 de localităţi şi-au ales primarul. Dintre acestea, 183 sînt oraşe şi municipii. La rîndu-le, cele 183 ne-au oferit zece mari oraşe: Bucureşti şi reşedinţe de judeţ, precum Iaşi, Ploieşti, Satu Mare, Brăila, Vaslui, Focşani. În multe situaţii, atît la oraşe şi municipii, cît şi la sate, diferenţa dintre primul şi cel de-al doilea clasat după primul tur a fost foarte mică. Adăugînd oraşelor şi municipiilor patru sectoare din Bucureşti, am putea spune că au fost suficiente motive pentru ca turul al doilea să aibă o campanie mult mai vie, mult mai pasionantă decît cea pentru primul tur. N-a fost însă aşa. Campania a fost mult mai bleagă, mult mai adormitoare.
Cifrele de rating ale televiziunilor care s-au încumetat să organizeze emisiuni de confruntări electorale o spun cu prisosinţă. Dar chiar şi fără acestea, cetăţeanul simplu a sesizat imediat că alegerile locale par a se fi încheiat. În bunăvoinţa de a găsi o explicaţie, mediocritatea campaniei a fost pusă în seama Campionatului European de fotbal. Atenţia românilor de ambele sexe s-ar fi concentrat exclusiv asupra disputei sportive. Disputa electorală a rămas pe undeva pe la margine. E o explicaţie la o privire fugară şi, ca orice explicaţie în treacăt, neîntemeiată. Într-adevăr, Campionatul European de fotbal se numără printre preocupările mai noi ale românilor. El însă nu poate exclude preocuparea pentru campania electorală. Firea omenească nu se poate epuiza decît în teatru într-o singură preocupare. Dacă ar fi altfel, ar însemna ca în România să fi încetat deja viaţa de dincolo de fotbal.
Explicaţia mediocrităţii dintre cele două tururi trimite la două categorii de cauze: la cauze obiective, ţin
