Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florin Andronescu: Extinderea cu clinici este fortata pana nu ai ancora centrala, spitalul

Publicat in Ziarul Financiar, luni 16 iunie 2008 ·

Florin Andronescu, antreprenorul care si-a legat numele de dezvoltarea si apoi vanzarea unor companii precum Flanco sau Credisson are acum alte trei investitii.

Sanador, retea de clinici private va intra in acest an intr-o noua faza o data cu proiectul unul spital. A doua este Sanas, brokerul de asigurari private in care a plasat 200.000 de euro, iar cea mai recenta, de 100.000 de euro, in brokerul de credite Kiwi Finance.

Andronescu si-a incheiat luna trecuta contractul pe care il avea cu Cetelem (care a preluat Credisson in 2005), si care prevedea sa asigure conducerea companiei inca trei ani. "Au fost niste solicitari de prezenta in board insa nu s-au concretizat in niciun fel. Pe de alta parte nici nu sunt genul care sa vin din cand in cand in business ca sa vad despre ce este vorba", spune Andronescu, care adauga ca acum se focuseaza pe Sanador.

Sanador este o retea de clinici private infiintata in 2001 si condusa de sotia omului de afaceri, Doris Andronescu.

"La Sanador vom aduce niste oameni noi. Vom crea un board de directori si ne pregatim de modelul pe care il intelege orice investitor strategic care vrea sa cumpere. Sunt presiuni foarte mari, atat din partea investitorilor financiari, cat si a celor strategici care se gandesc sa intre in piata romaneasca. Nu am dat curs niciunei solicitari", spune omul de afaceri.

El are acum trei oferte concrete, si desi decizia finala nu a fost luata, cel mai probabil va merge mai departe pe cont propriu. A existat si o simulare de due-dilligence "in ideea in care noi decidem sa acceptam una dintre ofertele respective sa se intre intr-o faza mai scurta".

Intre timp, Andronescu are negocieri cu bancile pentru atragerea de finantare necesara proiectului de peste 12 mil. euro al unui spital la care constructia este programata sa inceapa in aceasta iarna. "Este vorba despre un

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 54 minute
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum o ora
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 2 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum o ora
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

UPDATE - Incendiu în curtea fabricii de ciment din Medgidia / Ard cauciucuri pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi / Pompierii susţin că focul nu se poate extinde/ A fost emis mesaj Ro-Alert, din cauza fumului - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, luni după amiază, in curtea fabricii de ciment din Medgidia, iar pompierii au anunţat că ard cauciucuri pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi, iar focul nu se poate extinde. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert din cauza de

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 3 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

ATAC Hiper Discount by Auchan, formatul cu cele mai mici prețuri al rețelei, își deschide porțile în locul Auchan Discount Calea Șagului (P)

Press Alert acum 3 ore
Din 6 iunie, ATAC Hiper Discount by Auchan, formatul cu cele mai mici prețuri al rețelei, își deschide porțile în locul Auchan Discount Calea Șagului. Descoperă magazinul cu prețuri mici permanent! Din 6 iunie, timișorenii au o nouă destinație de cu

Exporturile de gaz rusesc ale companiei Gazprom spre Europa au crescut în luna mai cu 39%

Adevarul acum 57 minute
Cantităţile de gaze naturale livrate de grupul energetic rus Gazprom către Europa în luna mai au crescut cu 7,3% faţă de luna aprilie şi cu 39% faţă de luna mai a anului trecut, conform calculelor Reuters.

Incendiu puternic la un depozit de anvelope din Medgidia

Wall-Street.ro acum 38 minute
Un incendiu a izbucnit, luni după-amiază, la un depozit de anvelope din Medgidia, autorităţile transmiţând un mesaj RO-ALERT din cauza degajărilor foarte mari de fum. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), depozitul este

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

30°
lun.

21°/30°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/22°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°