Călin Hera: "În România, mereu se începe câte ceva."

Asta e, până la un punct, bine. În România, aproape niciodată nu se termină ceea ce s-a început. Asta e, în general, rău. Totul se află între aceste două borne.

După ani şi ani de tergiversări, românii au votat, în fine, uninominal. Fiind vorba de un nou început, a ieşit, în general, prost. Sunt prea puţine comunităţile satisfăcute după acest scrutin. Foştii primari au rămas în funcţie, chiar dacă, înainte de alegeri, oamenii erau nemulţumiţi.Dar n-au avut alternative decente. La şefia consiliilor judeţene au triumfat baronii. Cei care ar fi urmat să fie „pedepsiţi“ de votul uninominal au ajuns să profite din plin de el. În afară de ei, au fost prea puţini candidaţi siguri de victorie. Excepţia Ilie Bolojan, de la Oradea, confirmă teoria: partidele parcă nu şi-au dat seama că alegeri uninominale înseamnă să propui candidaţi capabili să şi câştige alegerile, nu doar să bifeze. „Forţate“ de lege să se modernizeze, PDL, PSD şi PNL au ales să mizeze pe baronii pe care i-au putut păstra sau racola.

Aşa se face că dinozaurii şi-au mai adăugat un mandat sau, măcar, au mai ieşit o dată în faţă, să dea lecţii de tupeu. Culmea a fost atinsă în judeţul Gorj, unde principalele forţe politice n-au găsit altceva mai bun decât să defileze cu personaje gen Mischie, Manţog şi Morega. Asta nu e împrospătare. Asta e ori neputinţă şi lipsă de libertate de mişcare, ori prostie.

Dar în politică, la fel ca în fotbal, contează rezultatele. Aşa şi-au zis cu toţii şi au închis ochii la ceea ce, în urmă cu patru ani, erau criteriile enunţate de Coaliţia pentru un Parlament curat. La naiba cu principiile, racolaţi, racolaţi, racolaţi!, acesta a fost cuvântul de ordine. Iar oamenii au înghiţit găluşca. Sau nu. Pentru că absenteismul uriaş tocmai asta a însemnat: un vot de blam. Chiar dacă Geoa