Mesajul a fost trimis. Multumesc!

I-a speriat!

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 18 iunie 2008 · ·

Peseiro şi-a băgat jucătorii în cantonament din prima zi şi trece drept un antrenor dur în ochii fotbaliştilor.

Rapidiştii se transformă în spartani sub Peseiro! Maf­tei şi colegii lui nu s-au inspirat din filmul 300, aşa cum au pro­cedat dinamoviştii, dar portu­ghe­zul a impus din pri­ma zi un regim extrem de strict la Pro Rapid. “Pare un tip ex­trem de dur! Cînd spu­ne ceva, nu lasă loc de întoarcere, de glume, e foarte hotărît! Nu stă la dis­cuţii cu nimeni”. Asta e con­cluzia jucă­torilor după două zile în care au avut trei antrena­mente.

Peseiro a programat două şe­dinţe de pregătire chiar în ziua în care a avut loc reunirea, adică luni, pentru ca ieri să facă una sin­gură, dimineaţa. Tot luni, teh­nicianul lusitan a mai instaurat o pre­­mieră pentru fotbaliştii Ra­pi­du­lui: chiar dacă se pregătesc în Bucu­reşti, nu-şi mai petrec decît o zi din două cu familiile! “În ziua în care facem două antrena­mente, nu mai mergeţi acasă, rămînem cu toţii în cantonament!”, le-a zis fostul antrenor al lui Panathinaikos şi Sporting Lisa­bona. Situaţia aceas­ta le este rezervată jucătorilor o da­tă la două zile.

Ziariştii greci şi cei portughezi şi-l amintesc pe Jose mai degrabă drept un tehnician permisiv, prie­ten cu jucătorii, adică exact invers decît se comportă acum în Giuleşti. Care a fost argu­men­tul lui Pe­seiro faţă de fotbaliştii alb-vişinii? “Fără seriozitate nu facem nimic! Am venit aici ca să fim primii şi trebuie să ne sacrificăm cu toţii ca să reuşim ”.

7 echipea antrenat Peseiro înainte de a veni la Rapid: Santarem, Montemor, Oriental, Nacional Madeira, Sporting, Al Hilal, Panathinaikos. A fost şi secund la Real Madrid.

3 antrenoria schimbat Rapidul în ultimul an: Bergodi, Rednic şi Rada.

FILOSOFIA LUI PESEIRO

“Eu îmi propun să am jucătorii sub observaţie, ca să ştiu totul despre ei. Nu e suficie

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 3 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Marcel CIOLACU îi dă replica Mariei Zaharova: Nu o sa mint de dragul Rusiei / „Limba moldovenească a fost o INVENȚIE a Rusiei”

Gandul acum o ora
„Nu o să mint de dragul Rusiei!” Este reacția premierului Marcel Ciolacu, după ce a fost întrebat de jurnaliști cu privire la afirmațiile ministerului rus de Externe, care transmite că declarațiile sale cu privire la cetățenii din Moldova ar fi prov

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 2 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 3 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Roland-Garros: Nici Cristina Dinu nu a reuşit să obţină o victorie în turul trei al calificărilor

News.ro acum o ora
Cristina Dinu, locul 229 WTA, a pierdut, vineri, în faţa sportivei braziliene Laura Pigossi (119 WTA), în ultimul tur al calificărilor de la Roland-Garros. Pigossi s-a impus cu scorul de 6-2, 6-2, într-o oră şi patru minute. Tot vineri, Gabriela Rus

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum o ora
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 4 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 8 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Kremlinul anunţă că pregăteşte o vizită a lui Putin în Coreea de Nord

News.ro acum o ora
Kremlinul anunţă vineri că pregăteşte o vizită a preşedintelui rus Vladimir Putin în Coreea de Nord, o ţară acuzată de Occident de faptul că furnizează Moscovei muniţie în ofensiva rusă în Ucraina, relatează AFP. ”Preşedintele (rus Vladimir) Putin a

Vremea

București
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

21°
vin.

15°/21°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°