„O scriitură poetică demnă de acest nume începe de la experienţa fatalităţii“, scria Cioran acum mai bine de cinci decenii. Drama poetică semnată de Nicoleta Esinencu pare să fi integrat acest imperativ. Un text de o poeticitate frustă, un cărbune aprins scos din măruntaiele feminităţii şi aruncat în chipul răsturnat în oglindă al unei naţiuni – care o fi aceasta? –, pradă unui profund mal d’être. Fuck You, Eu.ro.pa! nu e nici despre mimetism lingvistic, nici despre Europa cu precădere, nu e un scuipat sau un rechizitoriu fără apel, deşi are ceva din toate acestea, ci e, în primul rînd, un exerciţiu de sinceritate şi, ca orice text autentic, o introspecţie fără menajamente. O eşuare simbolică în lumea liberă Rapiditatea cu care dramaturgia acestei tinere femei de teatru a prins în România, fiind montată din 2004 pe scenele din Bucureşti, Braşov, Galaţi, Cluj, dovedeşte nevoia pe care o resimţim de a vorbi despre ce ni s-a întîmplat, trauma pe care o purtăm în noi. Dacă nu chiar întoarcerea unei noi generaţii de regizori către drama Moldovei, abandonată, astăzi ca şi ieri, demonilor Răsăritului. Dincolo de această speculaţie pe seama eventualului sentiment de vinovăţie colectivă a celor de la vest de Prut pentru uitarea celor de dincolo, fraţi întru limbă, confesiunea Nicoletei Esinencu ne priveşte direct, ca români, pentru că drumul celei care îşi părăseşte ţara, de nevoie1, e al nostru ... O tînără, născută în Moldova sovietică, crescută în schizofrenia comunismului brejnevian, crezînd cu toată fiinţa ei în promisiunea căderii Zidului Berlinului („un popor care capătă o ţară pentru că undeva s-a năruit ceva“), nădăjduind ca un copil în promisiunile Podului de Flori (vă mai amintiţi?), adusă apoi cu picioarele pe pămînt în noile timpuri ale „independenţei“ şi ale economiei de piaţă, alege – trist eufemism pentru a rezuma drama plecării spre Vest – exilul econo