Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureştiul a schimbat garda

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 19 iunie 2008 ·

De astăzi, Capitala are oficial un nou primar, dar şi un nou prefect. Schimbarea de gardă s-a concretizat prin predarea mandatului de primar general lui Sorin Oprescu din partea lui Adriean Videanu, dar şi a celui de prefect lui Ion Ţincu din partea lui Cătălin Deaconescu. Sorin Oprescu a depus, astăzi, jurământul la învestirea în funcţia de primar general al Capitalei, după validarea noului Consiliu General al Municipiului Bucureşti, în cadrul unei ceremonii organizate la Cercul Militar Naţional. Sursa: RompresSursa: Răzvan Vălcăneanţu

1 /. Oprescu a declarat în discursul său de învestire că aduce o nouă viziune asupra gestionării problemelor Bucureştiului, care va fi împărţită în trei componente, o componentă strategică care va urmări dezvoltarea Bucureştiului, o alta în care cetăţeanul va fi în mijlocul deciziilor şi cea de-a treia care va îmbunătăţii calitatea vieţii în Capitală.

"Vreau să acţionăm ca o echipă pentru că interesele comunităţii sunt mai presus decât interesele celor din această sală şi sunt mai importante decât gândurile înguste cu care poate venim de acasă", a spus noul Primar General. Formarea unei majorităţi "viabile şi operaţionale" în CGMB este responsabilitatea partidelor şi cade în sarcina celor 55 de consilieri, a adăugat Oprescu.

Votul bucureştenilor de pe 1 şi 15 iunie a fost dat împotriva "combinaţiilor făcute pe spatele lor, în detrimentul lor şi în interesul reprezentanţilor de partid", susţine Sorin Oprescu. El le-a cerut totodată consilierilor să respecte bucureştenii fără să se întrebe dacă i-au votat şi independent de dorinţa partidelor din care fac parte. "Vă urez succes şi vă invit la treabă", a conchis noul Primar General al Capitalei.

Şi Deaconescu a predat ştafeta

Noul prefect, Ion Ţincu, a depus astăzi jurământul la Prefectura Capitalei. La eveniment a fost pre

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum o ora
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 5 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 4 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 3 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 6 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 6 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Emisiunile zilei de joi, 20 iunie 2024

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Euro 2024: Un jurnalist a rămas fără acreditare după ce i-a provocat pe fanii sârbi imitând vulturul albanez - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Jurnalistul şi comentatorul sportiv Arlind Sadiku, în vârstă de 34 de ani, a fost exclus de UEFA de pe lista ziariştilor acreditaţi pentru Campionatul European după ce a imitat zâmbind vulturul albanez în faţa unei întregi tribune de suporteri sârbi

Vremea

București
acum

26°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

26°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/29°
Timisoara
acum

23°
joi

22°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°
dum.

19°/33°