Mesajul a fost trimis. Multumesc!

170 milioane € pentru fermieri

Publicat in Jurnalul, joi 19 iunie 2008 ·

BANI EUROPENI ●APDRP va încheia 341 de contracte

Au fost selectate primele 341 de proiecte destinate finanţării din fonduri nerambursabile europene, adică puţin peste o treime din numărul dosarelor depuse în martie. Norocoşii aleşi solicită 635,84 milioane de lei.

BANI EUROPENI ●APDRP va încheia 341 de contracte

Au fost selectate primele 341 de proiecte destinate finanţării din fonduri nerambursabile europene, adică puţin peste o treime din numărul dosarelor depuse în martie. Norocoşii aleşi solicită 635,84 milioane de lei.

O parte din fermierii, autorităţile locale sau ONG-urile care au depus proiecte în prima sesiune a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), adică cea din martie, sînt la un pas de a-şi vedea visul împlinit. Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a selectat primele 341 de proiecte de finanţare nerambursabilă prin care se solicită 635,84 de milioane de lei (peste 170 de milioane de euro). Aceasta înseamnă că doar puţin peste o treime din cele 917 dosare depuse vor putea fi finanţate. Vestea bună este că acele proiecte cu punctaj peste pragul minim care nu au fost selectate vor fi reportate pentru sesiunea din aprilie.

DIRECŢII. Vor fi sprijinite investiţii în agricultură, procesarea produselor agricole şi infrastructură. Aşa cum era de aşteptat, cel mai mare număr de proiecte, 288 – cu o valoare eligibilă de 212,58 milioane lei, va fi finanţat prin măsura 121 privind modernizarea exploataţiilor agricole. Pe această măsură au şi fost depuse cele mai multe dosare, doar în martie numărul lor fiind de 712, majoritatea fermierilor dorind să achiziţioneze utilaje agricole. De altfel, APDRP chiar anunţa că această măsură va fi evaluată cu prioritate, avînd în vedere interesul mare pentru ea, dar şi starea proastă a parcului agricol din România. Pentru creşterea valori

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 6 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 5 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 5 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 2 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 5 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 5 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 9 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum 3 ore
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Cunoscutul scriitor basarabean pentru copii Spiridon Vangheli a murit/ Doliu naţional în Republica Moldova

G4Media acum o ora
Ziua de luni, 24 iunie, va fi zi de doliu naţional în Republica Moldova, „în semn de tristeţe şi pentru a-i aduce un omagiu scriitorului Spiridon Vangheli”, care a decedat vineri la vârsta de 92 de ani, a anunţat în cursul acestei seri preşedintele

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 5 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°