Om cu om, taxi cu taxi, pas cu pas sau minut cu minut, curtea se umple. Cei ce se cunosc se saluta si se imbratiseaza. Unii se vad doar o data pe an. Cu acest prilej. Al Festivalului International "Zile si Nopti de Literatura". Altii vorovesc de toate cele, molcom, banal si omeneste. Discret, de parca ar vrea sa estompeze agitatia, pleaca microbuzul si vine microbuzul. Dupa cum coboara din el si rotesc ochii mari in jur, iti dai seama ca sunt pentru prima oara nu numai in curtea sediului Uniunii Scriitorilor, ci si in Bucuresti. Sunt, evident, oaspetii. Zambesc si toti raspund salutului in engleza. E o atmosfera placuta, intr-o zi frumoasa.
E un inceput care se repeta parca printr-un protocol pe care nu l-a impus nimeni, dar la care au aderat toti, chiar si nou-venitii. Asa s-a intamplat si anul trecut, si-acum doi-trei-patru-sapte ani. Oameni obisnuiti cu calatoriile imaginare si un pic stingheri in realul calatoriilor. Au emotii. Obisnuitele emotii ale plecarii la drum. Niciodata nu esti sigur ca nu ai uitat ceva, niciodata nu esti prea sigur ca te-ai urcat in autocarul care trebuie, niciodata nu stii ce te asteapta pe drum, niciodata nu stii ce vei afla la capatul calatoriei. Iti vine sa repeti si tu replica aia celebra din filmul Casablanca: "Acesta poate fi inceputul unei frumoase prietenii".
Atmosfera asta face parte din Festival. Nu stiu insa daca s-a instaurat cu de la sine putere sau o fericita coincidenta a facut ca intentiile organizatorilor, primilor organizatori, sa se suprapuna peste temperamentul celor invitati. Stiu ca Festivalul a fost gandit ca "inceputul unei frumoase prietenii" intre literatura romana si literatura lumii. Fara sa anticipez, bazandu-ma pe ceea ce s-a intamplat pana acum, pot spune insa ca frumoasa prietenie a ramas la stadiul de frumoasa posibilitate: doar noi ne-am imprietenit cu literatura lumii - cu care, d
