Am avut privilegiul de a face parte din juriul Fundatiei Corneliu Coposu la concursul de eseuri pe care aceasta l-a lansat pe tema personalitatii Seniorului. Nu ma asteptam la mare lucru. Concursul a fost destinat elevilor din clasele VIII-XIII. Ce sa stie si ce sa scrie despre Corneliu Coposu tineri care, la disparitia lui, aveau trei, patru, cinci ani?
Ceea ce a urmat m-a uimit si m-a tulburat. Au venit lucrari din toata tara, de la Alexandria, Bughea de jos, Fratautii vechi, Garbova de sus, Marginea, Nehoiu, Orastie, Petrila, Oreavu, Simeria, Vladimirescu, Zalau...
Multi dintre concurenti marturiseau chiar in lucrare ca, intr-adevar, nu stiusera nimic nu doar despre subiectul concursului, dar nici despre inchisorile comuniste si - atentie mare - nici despre comunism! Dupa 18 ani... Unii o spun explicit, altii o sugereaza: nici scoala, nici parintii nu ne-au vorbit despre lucrurile astea; au facut-o, uneori, bunicii, dar nu prea i-am crezut: cum adica ratie la ulei?!
DAR ACUM AU AFLAT! Cu o determinare exemplara, pornind de la simpla provocare a unui concurs, din fericire sustinut - spre cinstea lui - de Ministerul Educatiei, adolescentii acestia s-au documentat pe rupte, umpland in cateva saptamani macar o parte din golul urias lasat de adulti. Multi dintre tineri marturisesc ca au trait o adevarata revelatie. Inchipuiti-va, va rog, cat si cum s-ar mai putea face in acest sens, de vreme ce, cu mijloacele modeste ale unei fundatii, s-a obtinut un asemenea efect - macar acum!
Aceasta generatie, pe care in mod aberant o identificam cu superficialitatea, excesele vestimentare si de comportament, se dovedeste - o data in plus - a fi una pe cont propriu. Ajutorul nostru este jenant de insignifiant.
Al treilea element care a depasit cu mult asteptarile mele a fost valoarea in sine a multora dintre lucrari - pe care le-am notat pe bune, si nu
